7.2 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO: Calea ferată, sufocată de gunoaie. Garda de Mediu „amenință” cu amenzi de 70000 de lei

Calea ferată care traversează municipiul Bistrița de la un capăt la altul este plină de gunoaie și bălării. Sticle de bere, PET-uri, pungi, ori deșeuri rezultate din construcții zac pe calea ferată transformând peisajul într-unul greu de privit. Ce spune șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud?

La Bistrița se discută intens și se derulează o serie de campanii pentru a scăpa odată pentru totdeauna de prostul obicei de a arunca oriunde și oricând gunoaiele pe care le generăm.

Și totuși, zona centrală a Bistriței este traversată de calea ferată. La pachet cu un focar de infecție, după cum se poate observa din fotografii.

Șeful Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, Grațian Morariu spune că intră în atribuțiile CFR să curețe zona. În caz contrar, CFR riscă o amendă în valoare de 70 de mii de lei.

Gunoaiele prezente pe calea ferată sunt una dintre problemele pe care le avem permanent în atenție. Chiar dacă nu intră în atribuțiile celor de la primărie, au fost nenumărate acțiuni în urma cărora angajații au curățat zona de cale ferată care trece prin oraș.

Acum CFR și-a împărțit zona pe departamente. Pot să le cer în mod public să facă curățenie. În caz contrar, aplicăm amenzi. Cuantumul amenzilor la această dată a ajuns la 70 de mii de lei pentru persoane juridice și 20 de mii de lei la persoane fizice”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro comisarul Șef Grațian Morariu.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Angajații căilor ferate au ca obiect de activitate întreținerea infrastructurii căilor ferate și a materialului rulant. Sunt puțini și abia reușesc să ducă la un decent minim nivel de siguranță a acestora. Acești angajați nu fac mizeria de pe calea ferată ci iluștrii vecini ai căii ferate, care nu fac scandal când sunt pline tomberoanele (trebuie plătit suplimentar pentru ridicare în afara programului) și lasă gunoaiele lângă, la cheremul cîinilor și a minoritarilor. Ca să salubrizeze respectivele zone trebuie luați oamenii implicați în siguranța circulației trenurilor, aceștia nu au în fișa postului igienizarea spațiilor din jurul tomberoanelor, amplasate ilegal în zona de siguranță a căii ferate. S-au derulat mai multe acțiuni de igienizare a zonei CF, în colaborare cu servicii din cadrul primăriei, în câteva săptămâni nici nu se cunoaște. Este simplu să constatăm evidență, dar soluțiile nu vin din cer. Înainte de publicarea articolului ați cerut un punct de vedere din partea cfr? Credeți că amendarea administratorilor CF rezolvă această problemă? Poate problema este în altă parte și nu vedem pădurea de copaci.

  2. Mda, calea ferată este de vină , săraca. Pentru că este în zonă publică, ea bea cafea, ea parchează, ea cumpără pungi, ea schimbă ciorapii și pantofii, ea î-și face nevoile, ea aruncă pe geam din mașină sau din tren , ea adoptă …nocturnii,, ea crește prețul la bilet, ea întârzie trenul…….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.