-12.8 C
Bistrița
luni, ianuarie 19, 2026

FOTO: Ce au găsit reprezentanții primăriei la locuințele sociale din Viișoara

Autoritățile au de gând să ia măsuri drastice pentru combaterea comportamentelor antisociale din zona locuințelor sociale de la Viișoara. Până la sfârșitul acestui an, acolo va fi înființat un post de poliție. Mai mult, unii dintre locatari vor fi evacuați.

Controalele făcute de reprezentanții Primăriei la blocurile sociale din Viișoara confirmă situația descrisă de cititorii Bistrițeanul.ro, după cum vă puteți reaminti, accesând linkul de mai jos:

FOTO/VIDEO: Haos la blocurile sociale din Viișoara. Cum își descriu locatarii traiul alături de vecinii certați cu bunul simț

Demersurile făcute până acum de consilierii pe probleme sociale s-au lovit de lipsa de înțelegere a celor cărora s-au adresat.

De cele mai multe ori, aceștia refuză să pună în practică recomandările pe care le fac autoritățile privind păstrarea curățeniei și a întreținerii apartamentelor în condiții cât de cât normale. De altfel, există câteva hotărâri judecătorești prin care se stabilește ca unele familii să fie evacuate.

Consiliul Local al Municipiului Bistrița a aprobat luna trecută alocarea unei sume de pentru achiziționarea unui teren situat în vecinătatea blocurilor, pe care urmează a fi amplasate locuințe modulare de necesitate. Familiile care vor fi evacuate din apartamente, vor fi mutate în acele locuințe.

Angajații Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița au făcut curățenie în zonă de mai multe ori pe parcursul anului. Tot ei au muncit și la înlocuirea bunurilor distruse de locatari.

La blocurile sociale au fost verificări generale de două ori în acest an. Colegii de la poliția locală fac controale frecvente. Avem probleme la blocurile din spate, unde sunt probleme tot timpul. Am găsit și noi o mizerie de nedescris. I-am pus să facă curățenie, marea majoritate a scărilor de bloc neavând un responsabil de scară.

Au refuzat și atunci am trimis echipe de la Direcția de Servicii Publice. Pe lângă curățenie, angajații Direcției au schimbat uși și geamuri, întrerupătoare, obiecte sanitare sau alte bunuri. Însă în câteva zile, acestea au fost din nou distruse de locatari. Cunoaștem situația de acolo și încercăm să găsim soluții”, ne-a declarat viceprimarul Călin Stan.

Până la sfârșitul acestui an, autoritățile vor înființa aici un post de poliție

Astfel își doresc să vină în sprijinul familiilor de bună credință care locuiesc la Viișoara.

Avem și câteva scări model, aș putea spune, cele din primul bloc. Acolo locuiesc familii exemplu, aș putea spune. Cunoaștem problemele cu care se confruntă. Drept urmare, ne dorim ca, până la sfârșitul acestui an să avem un post de poliție locală în zonă.

Astfel, sperăm să înlăturăm pe cât posibil comportamentele antisociale ale unora dintre cei care locuiesc acolo”, ne-a mai declarat viceprimarul Călin Stan.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: