18.2 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

FOTO: Cine sunt cei ce vor ocupa fotoliile lăsate libere de Moisil și Codărean în Consiliul Local

În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi se va supune la vot înlocuirea celor doi consilieri ce și-au dat demisia săptămâna trecută. Atât PSD, cât și PNL au făcut o propunere și așteaptă validarea votului. Cine sunt cei ce au șanse să ajungă noii consilieri locali:

Săptămâna trecută, doi consilieri locali și-au anunțat demisia din funcția pe care o dețin.

EXCLUSIV: Doi consilieri locali și-au dat demisia!

Zvonurile spun că cei doi, deși din partide politice diferite, s-ar uni sub „steagul Ponta”.

Alooo, demisionarii Moisil și Codărean, unde mergeți?! La Ponta?!

Astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local se va supune la vot intrarea în CL a altor două personaje. S-ar părea că e vorba de un afacerist și un bugetar.

PSD confirmă faptul că propunerea lor se referă la Horațiu Gherman. Acesta este un prosper om de afaceri, care se ocupă de lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide. Acesta se numără printre primii locatari ai Parcului Industrial și s-ar părea că ar fi avut mai multe contracte cu statul, de-a lungul anilor.

Propunerea PNL pentru funcția de consilier local este Mihai Sărmășan. Sperăm să primească votul, dar cred că se va vota la pachet cu propunerea PSD, așa că nu cred că vor fi probleme”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Ioan Turc, liderul PNL BN.

Mihai Sărmășan este bugetar, fiind geograf la Sistemul de Gospodărire al Apelor Bistrița – Năsăud.

UPDATE: 

Cei doi consilieri au fost validați astăzi de colegi în cadrul ședinței de Consiliu Local și au depus și jurământul. Horațiu Gherman (PSD) va face parte și din comisia de urbanism a Consiliului Local, în timp ce Mihai Sărmășan în cea economică.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.