1.8 C
Bistrița
vineri, ianuarie 30, 2026

FOTO – Curajul unui profesor de la Arte: Flaviu Știr și-a expus lucrările din liceu și facultate, pentru elevii de acum: „Să înțeleagă că doar muncind ajungi la performanță”

Întoarcerea la rădăcini” se intitulează expoziția de desen, grafică și deseign semnată de Flaviu Știr – artist și profesor la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, inaugurată recent la Casa Argintarului din Bistrița.

Profesori, colegi și elevi au umplut Casa Argintarului zilele trecute, când Flaviu Știr și-a vernisat prima expoziție personală. Un act de mare curaj – după cum a semnalat istoricul de artă Vasile Duda. Tot el a remarca că un artist, atunci când pune pe simeze o nouă expoziție, are de înfruntat inclusiv teama de ridicol.

Când îți expui și lucrările din liceu, dar și cele din studenție, de când nu știai să faci lucrurile atât de bine, îți trebuie mult curaj. Dar toate acestea emană multă energie pozitivă mai ales pentru cei care sunt elevi azi. Care au ocazia să înțeleagă că doar muncind mult ajungi la performanță. Că lucrurile nu ies din prima și trebuie să continui. Și chiar și atunci când îți ies din prima trebuie să continui.

În zona artistică, ca și la sportivi, antrenamentul trebuie făcut în fiecare zi. Pentru cei care iubesc acest domeniu, nici o muncă nu e prea multă. Ei știu că rezultatele vin după foarte multă muncă.

Se mirau unii de olimpiada de arte: cum poate să dureze proba de desen 6 ore? Cam atât durează să finalizezi așa cum trebuie o lucrare bună. Îți trebuie multă convingere că ești pe drumul cel bun. Îți trebuie multă răbdare și dragoste pentru asta.

Flavius Știr ne reamintește acest traseu – de la școală spre maturitate. E bine că nu a renunțat la lucrări de-a lungul anilor… Cei care vor vedea expoziția din calitate de elevi vor fi astfel încurajați”, a precizat istoricul de artă Vasile Duda.

Flaviu Știr a mulțumit prietenilor și familiei sale, evocându-i pe profesorii care i-au influențat cariera. Mulți dintre ei acum îi sunt colegi la Liceul „Corneliu Baba”.

Îi încurajez și pe elevii de acum să-și păstreze schițele și desenele din timpul școlii. Pentru că astfel vor avea acces la traseul pe care îl parcurg, la procesul creativ. Tot timpul se poate adăuga ceva. Se poate îmbunătăți sau împinge o lucrare în altă zonă. Chiar dacă e doar o etapă în traseul artistic”, a subliniat Flaviu Știr la vernisajul expoziției.

Artistul a mărturisit pentru ziarul local Bistrițeanul.ro că este prima sa expoziție personală.

Am mai expus lucrări în expozițiile de grup, alături de colegii mei. Dar aceasta este prima mea expoziție personală. Mi-am zis că nu strică să încep cu începuturile. Cu rădăcinile care m-au format.

A fost o bucurie pentru mine că expoziția a fost vizitată și de Principele Nicolae.

Sunt peste 45 de lucrări expuse. Aș fi avut mult mai multe, dar abia prin primăvară am reușit să cumpăr ramele cu ceva reducere. Tehnicile sunt variate: de la creion, cărbune, pictură în acuarelă, în oxizi, cum lucram atunci. 

Tematicile sunt adesea propuse de profesorii mei – Doru Brățan, Marcel Lupșe, Cristian Târnovan, Alexandru Gavrilaș, Marian Coman, Macedon Retegan, Adina Mocanu, Emil Pop, Bihari Barna, Dorin Șandru și alții… Ele includ natură statică, portret, crochiuri, studii de obiecte, schițe pentru design, realizate la orele de specialitate.

Aceste exerciții de formare, privite retrospectiv, sunt expresia parcursului meu în atelierele de creație, sub îndrumarea unor profesori dedicați. Ele sunt parte din ceea ce am devenit”, remarca Flaviu Știr.

„Sunt lucrări inclusiv din anii mei de liceu, pe care l-am parcurs între 1998 – 2002. Până în 2006 am studiat la Oradea și Cluj. Am lucrat apoi la două firme în design, la o tipografie și la Ambient, ca și consultant și în proiectare de mobilier.

Am dat examen în învățământ, pentru că am preferat să nu stau doar în fața calculatorului, ci și să dau mai departe din experiența primită. Am rămas din 2008 în învățământ. Sunt aproape 17 ani în care am format, alături de colegii mei și cu ajutorul părinților, câteva generații bune de elevi”, ne-a mărturisit Flaviu Știr.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: