22.7 C
Bistrița
joi, iunie 25, 2026

FOTO- Cursurile de apă din Bistrița și de pe Valea Bârgăului, pline de gunoaie: moloz pe o lungime de un kilometru

Instituția Prefectului a trimis o comisie să analizeze cursurile de apă din Bistrița și de pe Valea Bârgăului. S-au găsit gunoaie, deșeuri din construcții și vegetație crescută haotic. Pe cursul unui râu, moloz pe o distanță de un kilometru.

Un kilometru de moloz- asta este o parte din dezastrul găsit de comisia care a inspectat cursurile de apă din Bistrița și Valea Bârgăului.

Pe lângă deșeuri din construcții, comisia a găsit gunoaie și vegetație crescută haotic.

Comisia mixtă numită prin Ordinul Prefectului continuă controalele în teren pentru verificarea salubrizării cursurilor de apă și a întreținerii șanțurilor și rigolelor, în vederea prevenirii efectelor ploilor torențiale.

Municipiul Bistrița și localitățile componente
Au fost identificate numeroase depozitări ilegale de deșeuri și zone vulnerabile:
  • Sărata – deșeuri mixte, moloz, gunoi de grajd și plăci de azbest abandonate în apropierea cursurilor de apă.
  • Unirea – moloz și mase plastice depozitate ilegal pe aproximativ 1 km.
  • Slătinița – rampă clandestină cu moloz, anvelope și deșeuri diverse
  • Viișoara – deșeuri abandonate în apropierea locuințelor sociale și a unor operatori economici.
În zona urbană au fost constatate șanțuri parțial colmatate și coșuri stradale suprasolicitate.
  • Valea Bârgăului
    • Tiha Bârgăului – podețe parțial blocate de vegetație și resturi abandonate în albie, cu risc de blocaj la viituri.
    • Bistrița Bârgăului – infrastructura principală este în general bine întreținută, însă au fost identificate deșeuri pe malurile lacului Colibița, acumulări de plutitori la baraj și blocaje sub poduri” au transmis reprezentanții Prefecturii Bistrița.

S-au dispuse măsuri urgente pentru salubrizarea zonelor afectate, deblocarea podețelor și podurilor, curățarea malurilor și eliminarea deșeurilor și plutitorilor acumulați.

Siguranța în fața inundațiilor depinde de responsabilitatea fiecăruia. Verificările continuă în întreg județul până la sfârșitul lunii iunie. Respectă natura și protejează județul!” este mesajul autorităților.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Onorata si mult specializata COMISIE a stabilit asa din pix ca numai pe un kilometru este stare de necesitate privind gunoaiele abandonate.
    Ce imi vine sa rad dar ma si enervez tare si transmit comisiei ca habar nu au pe ce lume se afla si unde sunt cele peste 6.000 depozite ilegale de gunoaie aruncate peste tot in BN.
    Nimeni nu stie mai bine ca domnul CRISTIAN TETCU, RUS MARIUS si BALAN MARIUS care e situatia reala si necunoscuta sau se fac ca nu o cunosc autoritatile si toti primarii din uat-uri.
    Din 2010 la dezbaterile publice CJ pe bugete, cer continuu cumpararea unui CONCASOR MOBIL care la fata locului sa sfarme materialele din constructii sa faca umplutura pt. ulitele de pamant si vorba aceea economia circulara sa functioneze in privinta mat.de constructii tigel,boltari,moloz,betoane,eternit.
    Am mai cerut montarea obligatorie de camere de supraveghere pe capetele tuturor localitatilor din BN
    Raspunsul nu sunt bani si nu se poate.
    Bine ca sunt bani la portile Transilvaniei la tot felul de petreceri in comune si multe alte ghidusii.
    Transmit talentatei comisii sa nu mai piarda timpul si sa transmita eroari de calcul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...