23.2 C
Bistrița
vineri, iunie 26, 2026

FOTO – Dat foc la saltele – revolta deținuților Penitenciarului Bistrița! CE armament au în dotare angajații:

În Penitenciarul Bistrița nu există multe revolte ale deținuților. Dar când există, de cele mai multe ori înseamnă dat foc la saltele. ”Noi facem pregătire non stop pe diferite scenarii. Astfel încât atunci când se întâmplă, să fim pregătiți” au spus angajații penitenciarului. CE armament au în dotare:

Deținuții care își execută pedeapsa în Penitenciarul Bistrița sunt în regim semi-deschis și deschis. Asta înseamnă că sunt pe ultima sută de metri din perioada de încarcerare.

Chiar dacă se presupune că până la această perioadă, deținuții deja au avut parte de reeducare, există însă și momente în care aceștia se revoltă.

Cel mai des întâlnit mod de protest este să dea foc la saltele. Doar că în penitenciarul nostru nu avem atât de multe incidente. Doar că, ca și pregătire trebuie să o facem în mod constant. Avem planificare trimestrială pe anumite situații. Avem exerciții de alarmare. Aici,c ei care fac parte din echipa operațională se costumează în echipament și primim diferite spețe. Uneori că e baricadare în cameră, alteori că e evadare, orice. Avem misiuni și facem exerciții pentru a ne menține capacitatea de intervenție” au explicat reprezentanții Penitenciarului Bistrița.

În momentul în care e nevoie de intervenție pe secțiile de detenție, echipa operativă este complet echipată și se folosesc doar indicative.

Casca din dotare are un număr afișat pe ea. Fiecare coleg care este parte din echipa operativă are un indicativ. În timpul misiunilor, indicativul respectiv se folosește pentru a-l identifica. Nu îi vorbim pe nume. Nu îi spunem ”Popescu Ion, întoarce-te la mine!” Îi spunem ”Indicativul 731, ieși din zona respectivă!” Și colegul știe ce are de făcut !” au mai explicat șefii de schimb din cadrul penitenciarului.

Pe lângă incidentele din cadrul penitenciarului, mai există situații în care deținuții încearcă să evadeze în timpul transferului.

Am avut incidente și în timpul transferului deținuților. În general noi transferăm deținuții liberi. Dar avem și situații, în funcție de riscurile cunoscute, de penitenciar, vulnerabilitățile fiecărei persoane private de libertate. Dacă situația o impune, da, apelăm la imobilizare pe perioada transportului. Asta însemană cătușe și la mâini și la picioare, ca să reducem mobilitatea!” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Cosmin Părăuan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița.

În ceea ce privește armamentul cu care echipa operativă intervine, aceasta are nevoie de schimbări.

Armamentul din dotare cuprinde o armă model 63, care încă o folosim. Deși e o armă foarte puternică și nu ar mai trebui folosită la noi. E o armă cunoscută pe plan mondial, o derivată de la modelul AK – Kalashnikov. Încercăm să schimbăm cu ceva cu bătaie mai mică, deoarece nu se poate folosi în oraș.

Avem și vechiul model de pistol Carpați – 064. Tot așa, încearcă să se scoată din dotare deoarece e destul de depășit de noile standarde.

Mai departe avem modelul de Glock care se folosește pentru misiunile externe. Tot așa, armă letală. Calibru de 9 mm.

Și mai avem ultimul model de pistol, CZ P-07. Acesta e armamentul din dotare. Pe viitor sperăm să avem șansa să schimbăm armele depășite cu ceva cu bătaie mai mică!” a explicat Călin Pop, șef de schimb în cadrul Penitenciarului Bistrița.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...