FOTO: Despre turism și multiculturalitate, într-un nou proiect Erasmus+, la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean

FOTO: Despre turism și multiculturalitate, într-un nou proiect Erasmus+, la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean

Din 1 octombrie 2019, Colegiul Național Petru Rareș” Beclean este partener european în cadrul proiectului de parteneriat strategic în domeniul educație școlară – proiecte de schimb interșcolar KA229. Este un proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și e intitulat „EUtourism” (număr de referință proiect: 2019-1-ES01-KA229-064134_2).

Proiectul, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, se va derula pe o perioadă de 24 de luni (1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2021). De-a lungul acestei perioade se vor desfășura 5 schimburi pe termen scurt ale grupurilor de elevi însoțiți de cadre didactice în Turcia, Italia, Croația, Spania și Turcia (din Turcia sunt partenere în proiect două școli). De asemenea, școala noastră va găzdui partenerii de proiect în luna iunie 2020.

Școala coordonatoare a proiectului este IES PÉREZ GALDÓS (Spania), iar școlile partenere din cadrul proiectului sunt: Akcakoca Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi (Turcia), ISIS VALDARNO (Italia), Srednja skola Hrvatski kralj Zvonimir Krk (Croația), Sule Muzaffer Buyuk Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi (Turcia) și Colegiul Național Petru Rareș Beclean (România). Acest proiect se adresează elevilor de liceu, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.

Ca produs final al proiectului, se dorește realizarea unui „Survival English kit for tourist guides and animators” (o colecție de resurse educaționale non-formale, incluzând metode de lucru propuse și testate în timpul activităților naționale și internaționale, videoclipuri, reviste, tutoriale etc., toate școlile partenere contribuind cu materiale, lecții deschise și alte resurse didactice). Deoarece proiectul va fi înregistrat și pe platforma eTwinning, colecția va fi disponibilă atât pe Twinspace-ul proiectului cât și în format printat.

În luna septembrie 2019 a avut loc procesul de selecție al echipei de profesori implicați în acest proiect, iar în luna noiembrie s-a desfășurat procesul de selecție al elevilor. Toate procedurile de selecție au fost publicate pe site-ul proiectului, https://eutourismka229.blogspot.com/.

Pe parcursul lunii octombrie s-a desfășurat prima activitate a proiectului care a presupus amenajarea la nivelul școlii a colțului Erasmus+. De asemenea, în data de 17 octombrie, în cadrul activităților derulate cu ocazia Săptămânii VET(Sătămâna Europeană a Competențelor Profesionale), în sala festivă a Colegiului Național Petru Rareș a avut loc și lansarea proiectului EUtourism, activitate desfășurată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud. La acest eveniment au participat coordonatori ai proiectelor Erasmus+ și responsabili de proiecte europene de la diferite școli din județ, iar din partea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud a fost prezentă doamna inspector Hudrea Daniela.

În perioada 18-22 noiembrie 2019 a avut loc, în Spania, prima întâlnire a partenerilor de proiect. Din partea echipei românești au participat doamnele profesoare Cîmpean Marika Emese (coordonator proiect) și Rus Alexandrina-Corina (membru în echipa de proiect). Școala gazdă a acestei întâlniri a fost I.E.S. PÉREZ GALDÓS din Las Palmas de Gran Canaria.

În prima zi a întâlnirii am fost primiți de coordonatoarea proiectului, doamna profesoară Sara Martin Diez și echipa de proiect din cadrul școlii. A avut loc deschiderea festivă, unde doamna director Carmen Martin Afonso a adresat un cuvânt de bun venit tuturor partenerilor de proiect și a subliniat importanța proiectelor Erasmus pentru școala pe care o conduce.

A urmat o vizită în cadrul școlii, vizită pe parcursul căreia școala ne-a fost prezentată de către elevii implicați în proiect. Ziua a continuat cu o serie de activități de tip ice breakers organizate și coordonate de elevii care fac parte din trupa de teatru a școlii. Deoarece tema proiectului este turismul, după-amiaza primei zile a fost dedicată vizitării câtorva obiective turistice din Las Palmas: Casa Memorială Cristofor Columb, Catedrala Sfânta Ana și centrul vechi al orașului, Vegueta.

În următoarele zile au avut loc o serie de activități desfășurate în școală. Pe parcursul acestor zile toți partenerii de proiect au avut ocazia de a-și prezenta școala pe care o reprezintă, precum și localitatea. De asemenea, am avut oportunitatea de a ne bucura de minunatele prezentări realizate de elevii școlii gazdă, prezentări prin care ne-au familiarizat cu o serie de informații, începând de la cultura insulei, obiectivele turistice ale zonei, sistemul de învățământ și terminând cu bucatele specifice zonei. După-amiezile au fost dedicate vizitării unor obiective turistice ale insulei: Muzeul și Parcul Arheologic Cueva Pintada, Rezervația Naturală Dunele din Maspalomas, Fabrica de rom din Arucas etc.

Întâlnirea de lucru a avut ca scop nu doar cunoașterea partenerilor de proiect, ci și organizarea eficientă a activităților proiectului și stabilirea exactă a datelor în care se vor desfășura mobilitățile proiectului. Astfel, pentru acest an școlar, au fost stabilite datele următoarelor trei mobilități: 23-27 martie pentru mobilitatea din Turcia, 4-8 mai pentru mobilitatea din Croația și 1-5 iunie pentru mobilitatea din România.

Ziua de joi a fost dedicată întâlnirii finale a partenerilor de proiect precum și înmânării, de către doamna director, a certificatelor care atestă participarea la această întâlnire.

Turismul și multiculturalitatea sunt doar doi dintre termenii-cheie ce caracterizează acest minunat proiect.

Prof. Rus Alexandrina-Corina

Colegiul Național Petru Rareș Beclean

FOTO: O nouă competiție, un nou trofeu…! ianuarie 21, 2020 - O nouă competiție, un nou trofeu – pentru tinerii liceeni pasionați de robotică de la Colegiul „Liviu Rebreanu”. Ei s-au întors victorioși de la Timișoara, unde au participat la Winter Robotics Games.
VIDEO Ovidiu Crețu: NU cred că trebuie subvenționată taxa de gunoi ianuarie 21, 2020 - Primarul Ovidiu Crețu a explicat că e de părere că taxa de gunoi nu trebuie subvenționată. Acesta susține că doar pe când îl arde pe cetățean la buzunar, doar atunci va avea grijă ce aruncă și cum aruncă.”Dacă se va vota subvenționarea, asta nu e poziția primarului!” a declarat edilul.
JOI se deschide Pârtia Cocoș, integral! AFLĂ cât plătești și programul de funcționare: ianuarie 21, 2020 - Primarul Ovidiu Crețu a anunțat azi că joi va avea loc deschiderea Pârtiei Cocoș, integral. Se va putea schia și dupămasa, datorită nocturnei. AFLĂ programul de funcționare și tarifele:
VIDEO- ȚEAPĂ: Firma ce aducea echipamentele pentru pârtie nu mai răspunde! Ba și blochează o altă achiziție ianuarie 21, 2020 - Pârtia Cocoș urmează să se deschidă integral în această săptămână, joi. Nu s-a putut mai repede din cauza lipsei pompelor și a tunului de zăpadă. Firma câștigătoare nu a mai dat niciun semn de viață de vreo două săptămâni. Ba mai mult, blochează și achiziția de tunuri.
Arma soțului mort i-a adus un dosar penal. Pățania unei bistrițence: ianuarie 21, 2020 - Arma neletală a soțului care a murit în urmă cu mai bine de jumătate de an i-a adus necazuri unei bistrițence de 44 de ani. Cu ce a greșit femeia:
Cum au ajuns persoanele cu handicap de la taxe 0 la gunoi, la preț întreg ianuarie 21, 2020 - Bistrițenii plătesc, din această lună, suma integrală pentru serviciul de salubritate. Asta deoarece Primăria nu mai subvenționează, cel puțin momentan, din bugetul municipiului. Persoanele cu handicap își amintesc de perioada în care plăteau 0 lei pentru aceste servicii. S-ar mulțumi și cu o reducere de 50 la sută...
Rostul de dimineață: Dacă iarna e în toi, nici primăvara nu poate fi prea departe… ianuarie 21, 2020 - În timp ce Bistrița zace copleșită de cerul plumburiu și mohorât, departe de lumea dezlănțuită, pe crestele Munților Rodnei primăvara își face loc cu coatele iar peisajele îți taie respirația…!
SCHIMBĂRI DE PROPORȚII! Jandarmii ar putea dispărea din orașe. Ce se va întâmpla cu ei: ianuarie 21, 2020 - Adevărul.ro a publicat un document în care se vorbește despre planurile pe care le are ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela pentru Poliție și Jandarmerie. Una dintre schimbările de proporții despre care se vorbește în document presupune dispariția jandarmilor din orașe. Ce se va întâmpla cu ei:
Maternik vs. școala din Șanț – conducerea unității mai bifează o victorie. Mesajul profesorului: „Nu pui mâna pe mine că eu te omor!” ianuarie 21, 2020 - Scandalul dintre profesorul de sport Vasile Maternik și conducerea unității de învățământ unde acesta predă este departe de a lua sfârșit. Ieri, profesorul a încercat din nou să se întoarcă în școală și a fost îndepărtat cu jandarmii, conducerea școlii mai bifând o victorie, folosindu-se de o prevedere din Legea Educației:
Aquabis: Fără apă potabilă astăzi, în Năsăud și Beclean ianuarie 21, 2020 - O stradă din Năsăud rămâne astăzi, 21 ianuarie 2020, fără apă potabilă pentru câteva ore – anunță Aquabis. Probleme sunt și la Beclean:
Carne de pasăre, dintr-o zonă cu gripa aviară, a ajuns la noi în județ! ianuarie 21, 2020 - Peste 17.000 de kilograme de carne de curcan din Ungaria a ajuns în 26 de județe ale țării. Aceasta provine dintr-o zonă cu restricție, din cauza gripei aviare. Se pare că în Bistrița-Năsăud nu s-a mai găsit niciun kilogram de carne de curcan, aceasta fiind cel mai probabil deja achiziționată.
FOTO: Pârtia Cocoș a devenit sursă de inspirație pentru artiști ianuarie 20, 2020 - Pârtia Cocoș a devenit sursă de inspirație pentru artiștii din Bistrița. „Este o lucrare specială care are toate șansele să devină piesă de muzeu! Este chiar pârtia de schi în miniatură… De fapt Dumnezeu a făcut-o, eu doar am văzut-o și i-am dat viață”, ne-a explicat Sorin Tisa, artistul care a conceput-o.
Crește ajutorul de deces! Aproape 5500 lei pentru pensionari și asigurați ianuarie 20, 2020 - E publicat în Monitorul Oficial, că de luna aceasta, ajutorul de deces crește. Pensionarii și asigurații vor primi aproape 5.500 lei. Rudele acestora vor primi o indemnizație de peste 2.700 lei.
Patru minori găsiți de polițiști, în weekend! O fată n-a mai vrut acasă! ianuarie 20, 2020 - Poliția bistrițeană a fost alertată cu privire la dispariția a patru copii minori, din care trei din Centre de plasament. O adolescentă nu a mai vrut înapoi acasă.
Un maramureșean și-un bistrițean, reținuți de polițiști! Unul pentru tâlhărie, altul c-a făcut accident! ianuarie 20, 2020 - În acest weekend, polițiștii au reținut doi tineri. Unul din Ruscova, altul din Bistrița. Unul a intrat cu mașina, rupt de beat, într-o poartă. Altul, pentru tâlhărie calificată. Ambii au ajuns în fața instanței de judecată: