14.7 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

FOTO: Două incendii izbucnite aproape simultan, în Bața și Negrilești

Pompierii din Beclean au fost solicitați să intervină în această după-masă pentru a stinge două incendii izbucnite aproape simultan, în Bața, respectiv Negrilești.

Două incendii au izbucnit în această după-masă, la două case din Bața și Negrilești.

Incendiul din localitatea Bața (comuna Petru Rareș) a fost lichidat în limitele găsite, au ars 20 de mp din acoperișul unei anexe gospodărești. Au fost salvate restul acoperișului, anexa (bucătăria de vară), lucrurile din interior și a fost protejată casa de locuit.

Incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile)”, potrivit ISU BN.

Intervenția a fost sprijinită de pompierii voluntari din cadrul SVSU Petru Rareș.

Incendiul izbucnit la casa din Negrilești a fost lichidat înainte să se extindă la zona locuită a imobilului.

Au fost salvate toate încăperile locuinței și o cămară.

Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric – improvizații la instalația electrică în podul casei (afectat pe o suprafață de circa 70 mp)”, au mai precizat cei de la ISU BN.

Proprietarul casei a suferit un atac de panică și a primit asistență din partea paramedicilor la fața locului, însă nu s-a impus transportul la spital.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.