-4.9 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 10, 2026

FOTO: Elevii Colegiului „Andrei Mureșanu”, la vânătoare de comori, în Pădurea Schullerwald

Elevii clasei a III-a D de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, coordonați de prof. pentru învățământul primar Maria-Titiana Sidor, au avut parte de o activitate outdor interactivă. Au participat la o vânătoare de comori cu tema Toamna, între Emoție și Educație, în Pădurea Schullerwald. Au participat, alături de prichindei, inclusiv părinții și bunicii.

Prin această activitate distractivă, recreativă, dar și educativă, am oferit copiilor o alternativă concretă și captivantă de petrecere a timpului liber, altfel decât în fața unui ecran.

Parcurgem un anotimp care abundă de bogății. Așa că, în toate provocările vânătorii s-au folosit exclusiv materiale din natură. Activitatea a fost și un motiv de exersare a unor valori și comportamente care se cer a fi tot mai pregnant antrenate. Vorbim despre regulile de comportament în societate, aptitudinile de colaborare în grup sau valorizarea spațiului și a resurselor naturale”, a explicat prof. Maria-Titiana Sidor pentru Bistrițeanul.ro.

Vânătoarea de comori a fost gândită ca fiind una colaborativă, de echipă. Elevii, împărțiți pe grupe, alături de părinți, au rezolvat o serie de sarcini interactive.

Au fost alternate sarcinile statice, cu sarcinile care au presupus deplasare prin natură.

Elevii au realizat un copac din materiale culese din pădure și din altel primite. Nuci, ghinde, castane, măceșe – toate au folosit la conturarea unui arbore care a stârnit admirația tuturor.

Au realizat cea mai lungă împletitură din pănuși de porumb și au dezlegat ghicitori despre toamnă. Au creat și povești cu denumirile obiectelor surpriză primite în plicuri.

Cât despre vânătoarea de comori – copiii au fost provocați să găsească fructele și legumele ascunse strategic, respectând descrierile sau condițiile impuse în concurs.

Cele mai gustate sarcini au fost cele în care s-a strecurat un gram” de matematică. Le-am pregătit exerciții logice în care să mute câte un băț astfel încât să obțină rezultatul corect, sau probleme de așezare a unei serii de obiecte respectând indicațiile date.

Cireașa de pe tort a fost o probă de bowling, în cadrul căreia vedetă a fost un dovleac dolofan care le-a pus gând rău unor trunchiuri de mesteacăn.

Singura și cea mai mare provocare a fost vremea. În ciuda ploii care a precedat activitatea – ne-am străduit, și eu, și părinții, să le oferim copiilor un exemplu de curaj, determinare și implicare.

Iar distracția și râsetele lor ne-au însoțit de la început până la final. Iar părinții și bunicii nu au fost deloc mai prejos decât copiii. Părinții mi-au transmis că au apreciat vânătoarea de comori drept utilă și antrenantă. Iar elevii mi-au cerut să revenim în Schullerwald cât mai curând... Ce-mi pot dori mai mult?”, ne-a mai povestit învățătoarea Maria-Titiana Sidor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: