16 C
Bistrița
miercuri, iunie 17, 2026

FOTO/VIDEO: La Bistrița s-a născut azi o nouă pădure urbană! CINE sunt voluntarii care au plantat-o:

O amplă acțiune de împădurire a avut loc astăzi, în zona Sărata. Au participat zeci de voluntari din instituțiile publice ale orașului, dar și elevi și sportivi ai Clubului Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. 5050 de puieți au fost plantați sub supravegherea celor de la Ocolul Silvic Bistrița.

La Bistrița s-a născut astăzi o nouă pădure urbană. „Am pus umărul – la propriu – la o acțiune de împădurire în parteneriat cu Rotary Club Bistrița Nosa, sub directa supraveghere a Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița”, a transmis primarul Gabriel Lazany.

La Sărata s-au plantat 5.050 de puieți de pin care vor deveni, peste ani, o pădure sănătoasă pentru toți bistrițenii.

Ne-am bucurat de sprijinul și energia unor oameni minunați: angajați ai Rombat, Consiliului Județean, ISU Bistrița-Năsăud, colegi din Primărie, echipele de fotbal CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, tinerii implicați din Consiliul Local al Tinerilor, dar și mulți voluntari care au dorit să contribuie la un viitor mai verde.

Le mulțumesc tuturor celor care au ales să dedice această zi naturii și comunității.

Astăzi am plantat puieți, dar mai presus de toate – am plantat speranță. Pentru Bistrița, pentru viitor, pentru generațiile care vin”, a mai spus primarul Gabriel Lazany. 

Alături de sportivi ai clubului Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și colegi din Consiliul Județean, și președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a participat azi la acțiunea de împădurire din Sărata.

5050 de puieți, 5050 de motive să credem în viitor! Împreună cu Primăria Bistrița, Ocolul Silvic Municipal și Rotary Club Bistrița Nosa, am demonstrat ce înseamnă forța comunității. 

Toți uniți de un singur scop: un județ mai verde, mai curat, mai viu! Natura nu are nevoie de noi, noi avem nevoie de ea.

Iar fiecare copac plantat azi la Sărata este o lecție pentru mâine.  Hai să lasăm rădăcini adânci și sănătoase!”, a transmis Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...