9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – IMPRESIONANT: La 80 de ani, în mijlocul iernii, Dumitru Chifa vinde brânză în piață: “Eu nu pot sta”

Deși are pensie și este la vârsta la care ar putea să stea acasă și să se bucure de nepoții pe care îi are de la cei 3 copii, Dumitru Chifa, de 80 de ani, din Tăure, alege să vină periodic în piață cu brânză. Iar când este acasă, are grijă de o întreagă gospodărie. „Eu nu pot sta”, ne-a mărturisit acesta, cu o seninătate impresionantă.

În mijlocul lunii ianuarie, într-o zi geroasă, cu temperaturi de -5 grade Celsius, l-am găsit pe Dumitru Chifa în piață.

Pentru a face față frigului, a rugat o femeie să-i pună apă fierbinte într-o sticlă, pe care o ținea între palme ca să se încălzească.

Munca i-a fost cel mai bun prieten lui Dumitru, de-a lungul vieții, și nu s-a ferit niciodată de ea.

Pe vremea comunismului am lucrat 37 de ani la construcții de blocuri, în Bistrița. După aceea, chiar dacă am avut pensie, am lucrat într-o fabrică iară’ 20 de ani. Ș’-apoi lucru de acasă, care nu s-o mai gătat veci! Am avut mereu animale și de făcut fân, de lucrat pământu’. Eu nu pot sta”, ne-a povestit cu o seninătate impresionantă.

Are două vaci și un cal. Atât pe timpul iernii, cât și pe timpul verii, acesta are grijă zilnic de gospodărie și de animalele sale.

De vânzare avea brânză, de diferite feluri, dar și usturoi: “Cașu’ îi de brânza de vacă. Asta sfărâmițată îi amestecată, brânza de vacă de-a noastră și am mai cumpărat de oaie. Usturoiul îi tot din grădina noastră. Nu prea vin eu des și când vin, nu vin cu multe. Oricum, nu prea vine nime’ să cumpere amu’. Îi și frig, nu mai stau nici eu mult, mă duc acasă cu vecinu’ meu”.

Deși are pensie și s-ar putea bucura măcar acum de liniște, fără nicio grijă, nenea Dumitru ne-a spus că mai bine preferă să lucreze decât să stea.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: