2.6 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

FOTO: Lalelele pestrițe, un spectacol al primăverii, în Pădurea din Șes de la Orheiu Bistriței!

Laleaua pestriță, una dintre minunile cu care natura ne răsfață în fiecare primăvară, și-a făcut apariția în Pădurea din Șes de la Orheiu Bistriței. Gavrilă Albert, un împătimit al fotografiei, a surprins-o în ipostaze minunate:

 

Printre brândușele din Pădurea din Șes de la Orheiu Bistriței au apărut și lalelele pestrițe.

„”Liniștea pădurii de stejar e întreruptă doar de foșnetul frunzelor și de șoapta florilor – brândușe mov și lalele pestrițe ca niște stele pământești.”

Au început să înflorească primele lalele pestrițe (Fritillaria meleagris) în Pădurea din Șes (Orheiu Bistriței, jud. BN)”, spune Gavrilă Albert, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Lalelei pestrițe i se mai spune și Floarea de Șah și este una dintre cele mai rare şi solitare flori, fiind ocrotită prin lege.

Laleaua pestriță înflorește în aprilie sau mai, floarea având un motiv cadrilat, în variante de roșu spre purpuriu. Planta poate atinge înălțimea de 40 de centimetri și crește în zone ierboase, în luncile râurilor, până la altitudini de 800 de metri, potrivit Romsilva.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Blând gardian, Meleagris,
    Stânjenel al Doamnei Iris,
    Ins deștept — băiat aparte,
    Păzește-mă – mai departe,
    Craii să nu-mi jumulească
    Ceapa, floarea fritillească
    De mândră Lalea-pestriță,
    Ca tabla de șah — Bistriță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...