Îți dorești tricoul jucătoarelor Gloriei Bistrița care ne reprezintă cu mândrie în Liga Florilor și Champions League? Acum este momentul să îl ai în colecția ta și, în același timp, să schimbi un destin! Bănuții vor ajunge la Maria Strugari, o fată de 12 ani, din Sângeorz-Băi, care e grav bolnavă și are nevoie de ajutorul nostru.
Cei de la Gloria Bistrița au scos la licitație un tricou cu toate semnăturile handbalistelor, iar banii strânși vor ajunge la Maria Strugari, fetița de 12 ani din Sângeorz-Băi care se luptă cu o boală oncologică și are atât de mare nevoie de sprijinul nostru.
„Junioarele 3 ale Gloriei au prezentat tricoul la începutul acestei săptămâni la partida amicală cu sportivele noastre din programul Gloria Junior iar acum vi-l oferim dumneavoastră, suporterilor! Prețul de pornire este 350 de lei”, transmite clubul.
Trebuie să lăsați în comentarii la postarea de pe pagina de Facebook Gloria Bistrița mesajul vostru cu suma de bani, iar persoana care o va oferi pe cea mai mare va intra în posesia tricoului, la data încheierii licitației – 13 martie, ora 10.00.
Banii se vor depune direct în conturile familiei, acolo unde puteți face în continuare donații.
„Haideți să îi fim alături Mariei, în această luptă! Maria se face bine cu ajutorul nostru, al tuturor!”, au mai precizat reprezentanții Gloria Bistrița.















