-1.2 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 7, 2026

FOTO: Micii arheologi au găsit în Arcalia unelte din perioada evului mediu timpuriu

Prima activitate din cadrul proiectului ”Fii arheolog pentru o zi” s-a finalizat cu descoperirea unor unelte. În Arcalia, micii arheologi au găsit unelte din perioada evului mediu timpuriu.

Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud derulează un proiect inedit: ”Fii arheolog pentru o zi!”. Pasionații de căutat comori istorice se pot înscrie pe o listă și vor fi contactați atunci când se ivește o ocazie.

Așa s-a întâmplat și cu prima activitate de voluntariat din acest an. Micii arheologi înscriși pe listă au fost contactați să descopere ce se ascunde în localitate Arcalia, punctul Hodaie.

Aici, datorită unei sesizări primite de la un vechi colaborator și voluntar, domnul Dan Abrudan, au fost identificate două descoperiri realizate cu ajutorul unui detector de metale. Obiectele nu au fost deranjate, fiind păstrate in situ până la intervenția echipei noastre.

Cele două descoperiri, aflate la mică distanță una de cealaltă, s-au dovedit a fi două mici depozite de unelte din fier: trei seceri, o coasă, o teslă și un topor. Menționăm că din aceeași zonă a fost recuperat, în anul 2024, un alt depozit de unelte, aparținând epocii dacice.
Artefactele descoperite se află într-o stare bună de conservare și urmează să fie restaurate și valorificate științific” au anunțat reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița – Năsăud.
Chiar dacă încă nu se poate spune cu exactitate perioada de proveniență a acestor unelte, s-ar părea că acestea datează din evul mediu timpuriu.
Vor mai fi organizate și alte activități în cadrul acestui proiect, așa că cei interesați se pot încă înscrie.
Mulțumim tuturor voluntarilor participanți! Acțiunile noastre continuă, iar cei interesați să ni se alăture la viitoarele șantiere sunt invitați să ne scrie pe adresa: [email protected] au transmis reprezentanții Complexului Muzeal Bistrița – Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos: