26.1 C
Bistrița
luni, iulie 15, 2024

FOTO: Mii de chilipiruri, în centrul oraşului, la Târgul de purici!

Devenit deja un fenomen la Bistriţa, Târgul de purici şi-a primit în acest an cumpărătorii cu mai multe surprize. Cortul din centrul oraşului a fost luat cu asalt în această dimineaţă, încă de la primele ore.

Ieri, în prima zi de vânzare, bistriţenii au cumpărat chilipiruri de aproape 40.000 de lei, după cum ne-au explicat voluntarii Clubului Lions, organizatorii evenimentului.

Au venit foarte mulţi bistriţeni cu donaţii, ceea ce ne bucură enorm. Eu sper că în câţiva ani să acoperim tot târgul din ceea ce aduc bistriţenii, să nu mai aducem nimic din Austria…”, ne-a mărturisit Olimpiu Cocian, coordonatorul Târgului de Purici.

Lumea a adus mai multe haine, probabil neştiind că se poate aduce orice. Au adus însă şi veselă, şi aparatură electronică, articole sportive, calculatoare – a mai precizat Olimpiu Cocian.

Aproximativ 100 de voluntari s-au implicat în buna desfăşurare a Târgului de Purici: oameni de toate vârstele au renunţat la timpul lor liber, în această săptămână, robotind la sortarea şi aranjarea donaţiilor.

Între ei am găsit-o şi pe doamna Ecaterina Nicoară, în vârstă de 73 de ani. Dânsa ne-a explicat că a ajuns la Clubul Lions în urma unui curs de iniţiere în calculatoare pe care l-a urmat tot graţie voluntarilor de aici…

Eram într-o perioadă mai tristă a vieţii mele… Şi mi-am spus că merită să-mi umplu timpul cumva, ajutându-i şi pe ceilalţi… Mai uităm de tristeţi şi de probleme…”, ne-a mărturisit Ecaterina Nicoară.

Anul trecut cea mai în vârstă voluntară car s-a implicat în Târgul de Purici avea 84 de ani.  „Ne-a dat tuturor o lecţiee, pentru că s-a dovedit mai tânără decât mulţi dintre noi…”, ne-a mărturisit Olimpiu Cocian.

Voluntarii Lions şi-ar dori însă un spaţiu expoziţional adevărat.  „Cortul ne limitează puţin pentru că, după cum vedeţi, este plin deja. Au fost bistriţeni care ar fi vrut să doneze corpuri întregi de mobilă, pe care n-am avut unde s-o expunem. Oamenii şi-ar recicla lucrurile, alţii s-ar bucura de ele la preţuri accesibile. Toată lumea ar avea de câştigat…”

Pentru noi este extraordinar. Ne permite să strângem bani pentru proiectele noastre. Cum a fost şi renovarea Preventoriului din Ilişua, care a însemnat 65.000 de lei, la care se adaugă şi cele aproape 500 de ore de voluntariat.  Este şi parcul tematic la care muncim acum: aici încercăm să prezervăm soiuri şi copaci pe cale de dspariţie care îmbogăţeau pe vremuri livezile Bistriţei… Fără bani nu se poate. Şi chiar dacă au venit foarte mulţi sponsori alături de noi, şi sperăm s-o facă în continuare, Târgul de purici rămâne un ajutor extraordinar pentru noi…”, a mai spus Olimpiu Cocian.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE: Piesele de origine Mercedes-Benz oferă calitate superioară, siguranță și fiabilitate, fiind testate după standarde stricte

Alege Piese de origine Mercedes-Benz de calitate, direct de la sursă – sigure, durabile şi economice. Pentru a garanta că automobilul tău Mercedes-Benz va rămâne întotdeauna un Mercedes original.

MATEROM AUTOMOTIVE: Cele mai îndrăgite modele Škoda au acum un avantaj client de până la 3.050 Euro!

Grăbește-te și profită acum de aceste REDUCERI WOW! Škoda Kodiaq 2024 Selection - Lux și Putere Experimentează luxul...

DELICE PAN angajează șofer categoria B. Noi locuri de muncă, la Coroana Grand Hotel, Centrul Micul Prinț, Stewo Năsăud sau Coroana

Echipa Delice Pan are nevoie de un șofer pentru distribuție pâine, iar Tricorama caută operator utilaje personalizare. Centrul Micul Prinț angajează terapeuți pentru copii și tineri cu autism. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Coroana, Aquabis sau STEWO  PLAST Năsăud: