15.7 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

FOTO – MINUNAT: În curând, 10 tineri cu dizabilități se mută într-o căsuță doar a lor

Astăzi a avut loc inaugurarea obiectivului „Locuință maxim protejată Viișoara”, unde vor locui în curând 10 tineri cu dizabilități, aflați în grija statului. Căsuța a fost construită de Fundația Hope and Homes for Children România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.

10 tineri cu dizabilități, care au împlinit vârsta de 18 ani și care acum locuiesc în căsuțele de tip familial din Viișoara și Unirea, se vor muta zilele viitoare într-o căsuță nouă, la Viișoara.

Ei au nevoie de îngrijiri speciale în continuare, având deficiențe severe care fac imposibilă revenirea lor în familii sau dobândirea autonomiei.

Delia Rus, directorul DGASPC BN, a declarat că „astăzi am primit un cadou minunat, complementar proiectului de la Bistrița, am primit în dar o locuință maxim protejată pentru 10 tineri adulți cu dizabilități, care au nevoie de sprijin necondiționat, de o locație modernă, frumoasă, de o ambianță plăcută și de personal extraordinar.

Vreau să vă anunț că au fost aprobate un număr de 42 de posturi pentru a fi scoase la concurs, dintre care 6 vor asigura îngrijirea, găzduirea și tot suportul psihologic necesar acestor copii. Celelalte vor fi distribuite pe locuințele maxim protejate de la Beclean„.

Ștefan Dărăbuș, directorul HHC România, prezent la inaugurare, a precizat că „oricare dintre noi am putea fi în locul celor 10 tineri care vor fi aici. Familia în care ne-am născut, sănătatea pe care o avem, ține de hazard. Să nu le luăm de-a gata.

Faptul că noi putem să facem ceva pentru oamenii din jurul nostru, care au probleme de sănătate sau care s-au născut în sărăcie – noi am avut norocul să nu ne naștem în sărăcie… Nu cred că înseamnă decât o datorie de a face atât cât putem pentru ei… Până la urmă, ceea ce am vrut să facem aici împreună e de a le reda demnitatea celor care poate nu au avut-o suficient”.

Tinerii care se vor muta în curând aici vor avea parte de condiții de top și îngrijire specială.

Investiția se ridică la aproximativ 1,7 milioane de lei, la care se adaugă terenul pe care se află construcția – circa 45.000 de euro.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...