19.2 C
Bistrița
miercuri, mai 6, 2026

FOTO: Municipalitatea a pătruns în Pădurea Schullerwald… cu drujba!

Bistrițenii care au mers zilele trecute în Schullerwald, s-au bucurat de grătare… printre crengi și butuci. Municipalitatea a decis tăierea unor copaci situați chiar la intrarea în pădure. Pe jos, ca după furtună: crengi și butuci.

Bistrițenii care în acest sfârșit de săptămână au vrut să se bucure de un grătar, în Pădurea Schullerwald, au avut parte de o surpriză. Când au ajuns, intrarea în pădure arăta ca după o furtună devastatoare.

Oamenii și copiii au trebuit să fie foarte atenți pe unde calcă, pe jos fiind plin de crengi și butuci, mai mari sau mai mici.

Chiar și pe plasa ce acoperă terenul de sport, crengile stăteau atârnate.

Motivul? Conform municipalității, ar fi reprezentat un pericol.

„Copacii nu se taie așa, arbitrar. Fiecare tăiere se face cu un aviz de la Primărie. Deci dacă i-au tăiat, înseamnă că reprezentau un pericol. La suprafață poate arătau bine, dar cu siguranță, cei în domeniu, au constatat că nu sunt buni”, a explicat pentru Bistrițeaanul.ro, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Așa că cei care azi vor să se bucure de grătar, în Pădurea Tineretului din Bistrița, își pot alege lemnele pentru foc… de pe jos. Asta… până când municipalitatea va ridica „mizeria” făcută.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...