4.1 C
Bistrița
duminică, martie 15, 2026

FOTO/VIDEO – Neatenția l-a făcut „cascador” pe un măierean în Cepari. Acesta s-a răsturnat cu mașina

Un măierean a fost „cascador” fără voie în această dimineață, la intrarea în Cepari. Acesta s-a răsturnat într-un șanț, după ce a lovit un cap de podeț. Ceilalți doi pasageri din mașină au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs pe DN17C, la intrarea în localitatea Cepari. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, după ce mașina a ajuns cu roțile pe acostament. Autoturismul a lovit un cap de podeț, după care s-a răsturnat.

În mașină se aflau trei persoane din localitatea Maieru, care circulau pe relația Bistrița – Năsăud. Dacă șoferul a scăpat fără nicio zgârietură din această aventură, sora și cumnatul său care-l însoțeau au ajuns la spital.

„Echipajele medicale ajunse la fața locului au găsit trei victime conștiente, cooperante. Victimele prezentau multiple traumatisme și excoriații, toate vor fi transportate la spital pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...