4.9 C
Bistrița
marți, martie 10, 2026

FOTO: O capră a fost sfâșiată de câinii din Viișoara!

Localnicii din Viișoara sunt terorizați de o haită de câini ce au „pus stăpânire” pe zona respectivă. Mai mult, patrupedele au și sfâșiat o capră, reușind să treacă de gardul menit să protejeze animalele.

Bistrițenii ce locuiesc la ieșirea din Viișoara sunt terorizați de o haită de câini ce au pus stăpânire pe zonă.

Sunt vreo 15 câini care umblă foarte des în zona asta. Nu știu dacă sunt vagabonzi sau nu, dar nu am văzut pe nimeni, niciodată, să îi alunge de acolo. Umblă în haită și nu se tem nici dacă strigi la ei sau dai cu pietre”, ne-a explicat un localnic.

Acesta s-a arătat îngrijorat și de faptul că în zonă sunt oameni cu copii mici, iar nenorocirile sunt iminente. Mai ales după ultimul atac al câinilor.

Este un vecin care are vreo 10 capre. Și erau afară, la pășunat. Omul are gard, dar cumva, câinii au sărit peste sau ceva au făcut, de au intrat. Și tot au sfâșiat o biată capră”, a mai spus acesta.

Omul a sunat după organele de intervenție. S-a prezentat un echipaj de jandarmi și bistrițeanul a depus o plângere.

Sper să se rezolve ceva. Ni s-a spus să și sunăm, când îi vedem, ca să poată interveni eficient. Sper să se rezolve. Am depus plângere și aștept”, a conchis bistrițeanul.

Jandarmii au fost solicitați, prin intermediul Numărului Unic pentru apeluri de Urgență 112, să intervină în zonă, de către un vecin, dar când au ajuns la fața locului animalele au fost conduse spre casă de către proprietarul acestora. După verificările efectuate, jandarmii au constatat că este vorba de mai multi câini fără stăpân, care pot pune în pericol și integritatea persoanelor care locuiesc în zonă. Ca urmare, a fost contactat serviciul de ecarisaj din cadrul Primăriei municipiului Bistrita, pentru a lua măsurile care se impun”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ BN.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: