18.8 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

FOTO: O mulțime de surprize, la anticariatul LEO din curtea Muzeului Județean…!

Și cărțile intră în carantină, în zilele noastre, dar merită, mai ales când e vorba despre o cauză nobilă! Ne-au convins tinerii voluntari ai clubului Leo care ne-au oferit suficiente surprize, la anticariatul organizat în curtea Muzeului Județean:

Cărți în germană, engleză sau franceză, o metodă pentru cine vrea să învețe cum se cântă la acordeon, titluri surpriză din John Barth, Joyce, Ismail Kadare sau Kundera, un manual de limba română din 1955, dotat cu imnul Republicii Populare Române, Studii de americanistică, ba chiar și o cărțulie care promite întâmplări la limita incredibilului…!

Acestea au fost doar câteva dintre surprizele care ne-au cucerit, ieri după-amiază, la anticariatul organizat de voluntarii Leo, în curtea muzeului. Dacă dați o raită astăzi, până la orele 15.00, cu un strop de răbdare necesar pentru a scormoni printre miile de cărți – veți avea și voi parte, fără îndoială, de suficiente surprize:

Nu a fost tocmai complicat să organizăm acest anticariat în aer liber. Noi am participat și la Târgul de Purici, eram deja obișnuiți. O parte dintre cărți ne-au rămas chiar de la târg. Altele ne-au fost donate de bistrițeni.

Și elevii de la Colegiul „Andrei Mureșanu” ne-au donat cărți. Le-am ținut în carantină aproape o lună de zile, într-o cameră specială, ca să fie în siguranță pentru toată lumea…”, ne-a povestit Melisa Șomotecan, în vârstă de 17 ani.

Este elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și președinte al clubului Leo Poarta Transilvaniei.

De altfel, ieri, pe la orele prânzului, curtea Muzeului Județean era animată de voluntarii Leo dispuși să povestească și să convingă pe toată lumea că până și cărțile vechi merită o șansă!

Voluntarii Leo au organizat câte o tombolă în fiecare zi de anticariat. Câștigătorul este ales la finalul zilei și își poate alege 20 de cărți dintre cele expuse.

Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o cauză nobilă la mijloc. „Este un eveniment caritabil. Toți banii vor fi donați unui coleg de-al nostru din clubul Leo Turda, care a rămas paralizat după un accident. Cam toate cluburile LEO strâng bani pentru el, în aceste zile, pentru că îi sunt necesari la operație”, ne-a mai povestit Melisa Șomotecan.

Melisa face parte din clubul Leo de aproape doi ani și recunoaște că este foarte distractiv. „Suntem 32 de tineri voluntari implicați în Leo, ne cunoșteam și dinainte, așa că între timp am devenit aproape o familie. Suntem dispuși să primim și prieteni noi – așa că tinerii care vor să ne dea o mână de ajutor nu trebuie decât să ne scrie pe pagina de facebook. Este un club de voluntariat, nu trebuie plătit nimic”, subliniază Melisa Șomotecan.

În ultima vreme, de când cu pandemia, nu s-au mai întâlnit la fel de des. Dar au făcut ședințe pe Zoom sau Meet. „Am avut activități mai mult online, ne-am întâlnit cam 2-3 ore pe săptămână și am stat de vorbă. Am derulat diverse proiecte online pentru Ziua Diabetului, pentru Ziua Bastonului Alb. Ne-ar fi plăcut săne ocupăm de mai multe proiecte, dar contextul actual nu ne permite prea mult, ne-a mai povestit Melisa Șomotecan.

Evenimentul își dorește să celebreze Ziua internațională a Bibliotecilor Școlare și este organizat de voluntarii Clubului Leo, în parteneriat cu biblioteca Colegiului Național „Andrei Mureșanu”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: