-9.3 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 14, 2026

FOTO – O nouă piațetă prinde contur în Bistrița: Primăria a renunțat la parcarea etajată de pe Crinilor

Forfotă și agitație, în această dimineață, pe Crinilor: În zonă se amenajează o nouă piațetă, după plantarea celor opt arbori noi de Catalpa. „Oamenii din zonă s-au speriat inițial, crezând că facem parcare aici. Nu va exista parcare nici în locul parcului de joacă”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Adrian Costea, administratorul public al orașului.

Agenția pentru Protecția Mediului a respins PUZ-ul cu parcarea supra-etajată. Așa că nu va mai exista nicio parcare în locul parcului de joacă. Am primit și noi documentația oficială. Acolo va rămâne loc de joacă pentru copii”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro Adrian Costea, administratorul public al orașului.

Acum doi ani, locuitorii din zonă au organizat câteva proteste încercând să convingă Primăria să renunțe la construcția unei parcări în locul parcului de joacă.

FOTO/VIDEO – Inadmisibil: Primăria Bistrița vrea să desființeze locul de joacă de pe strada Crinilor, pentru a construi în loc o parcare supraetajată

Noua piațetă va fi înconjurată de arbori tuia, iar containerele semi-îngropate vor fi desființate. În locul acestora, s-au montat containere noi, de tipul celor folosite pe strada Petre Ispirescu.

Dintre cele două blocuri s-au extras cei patru brazi argintii – nepotriviți pentru spațiul urban. Pentru că rădăcina bradului se extinde la suprafața pavajului și a asfaltului, acesta începuse să se distrugă și să înregistreze denivelări.

Zona a fost practic reconfigurată. Angajații Serviciului de Amenajarea Teritoriului, însoțiți de Esther Beldean, peisagista Primăriei Bistrița, au plantat în această dimineață mii de panseluțe în spațiile proaspăt amenajate.

Vor sosi curând și băncuțele. Vor fi amplasați și patru stâlpi de iluminat, între cele două blocuri, și alți doi în prelungirea piațetei. Oamenii din zonă s-au speriat inițial, crezând că facem parcare aici. I-am liniștit, le-am explicat că nu se face nicio parcare. Treptat, s-au liniștit, iar acum li se pare și lor frumos. Le-am trimis proprietarilor și câteva solicitări și i-am rugat să-și amenajeze cumva scările. Am descoperit în zonă multe trepte sparte și intrări de bloc degradate. Nu se vor potrivi deloc cu noua imagine a piațetei”, a completat Adrian Costea.

Administratorul public al orașului a mai precizat că în această săptămână continuă lucrările de amenajare a spațiului verde și montare a pavajului. Ar fi șanse ca piațeta de pe Crinilor să fie gata în două săptămâni.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan, Clinica Sanovil, Iproeb, Arena by Casa EMA. Ce posturi sun disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building, Crama Jelna și IPROEB. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...