Oana Moldovan este mama a doi copii și profesor pentru educație timpurie la Grădinița cu Program Prelungit “Căsuța cu povești” Bistrița. De peste 17 ani își începe diminețile cu zâmbetele copiilor și energia lor molipsitoare. De câțiva ani, cusutul manual a devenit o pasiune care a cucerit-o și pe care o împărtășește acum și copiilor în cadrul atelierelor creative – unde acul, ața și imaginația fac minuni împreună.
„Să fiu în universul copiilor mereu este pentru mine o împlinire, un vis ce simt că a fost în mintea mea dintotdeauna, iar acum prinde tot mai mult contur.
Grădinița unde am crescut ca și cadru didactic este pentru mine mai mult decât un loc de muncă – este mediul plin de viață, în care pasiunea pentru educație și dragostea pentru copii devin tot mai mari. Atmosfera caldă, profesionalismul, dedicarea, colaborarea și sprijinul reciproc fac din grădinița noastră locul ideal în care atât copiii cât și noi, cadrele didactice, creștem împreună.
Creativitatea este aliatul meu de zi cu zi – fie că inventez jocuri noi, pregătesc activități pe gustul copiilor sau adaptez activitățile astfel încât învățarea să fie o aventură plăcută. Relația caldă și deschisă cu părinții mă ajută să construiesc punți de încredere între grădiniță și familie.
Cred cu tărie că educația timpurie este fundația pe care se clădește viitorul fiecărui copil, iar rolul meu este să îi sprijin să își descopere propriul drum, cu încredere și bucurie.
În afara programului, mă găsiți cu o carte bună în mână, plimbându-mă prin natură sau cosând de zor„, a povestit pentru Bistrițeanul.ro Oana Moldovan.
A început să coase din pasiune încă de acum 8 ani, realizând manual diverse decorațiuni și materiale didactice din fetru.
„Nu mi-am imaginat însă cât de minunat poate fi să cos alături de pici, de oamenii mei preferați”, a mărturisit aceasta.
În toamna anului 2024, Oana a acceptat o provocare: să desfășoare ateliere de cusut pentru copii. Iar de atunci pasiunea sa pentru cusut s-a transformat într-o experiență educativă.
„Atelierele de cusut manual le desfășor cu pici între 4 și 12 ani, o dată pe lună, de la 17.30 la 19.30, într-un cadru cald și prietenos, la spațiul de joacă Elefantul Alb, din Bistrița.
Pot spune că aceste ateliere sunt un prilej spectaculos de conectare, învățare și dezvoltare deoarece am observat cum prin cusutul manual picii descoperă bucuria de a crea cu propriile mâini, își dezvoltă răbdarea, atenția la detalii, coordonarea, creativitatea și chiar empatia ajutându-se între ei.
Atelierele desfășurate aici sunt ancorate în realitate, departe de ce este digital și mai aproape de ce este uman. Suntem o echipă de fete/mămici determinate, dedicate și creative ce au planuri frumoase pentru picii curioși. Prin ateliere de literație, pictură și mozaic, flori din hârtie, engleză, cusut, noi venim cu alternative de învățare în mod natural, plăcut„, ne-a mai explicat.
În cele peste 10 ateliere desfășurate până acum, a realizat împreună cu cei mici semne de carte, decorațiuni pentru bradul de Crăciun, mărțișoare, ouă de Paște, tricouri personalizate sau tablouri cusute pe pânză.
„Cel mai impresionant pentru mine rămâne atelierul mamă-copil din luna martie, unde picii au cusut alături de mame, bunici, mătuși – inimioare cu lavandă (cu lavandă de la BioLavanda), ca și cadou de suflet oferit cu dragoste și cusut cu fir prețios de iubire.
Atelierul de cusut poate fi o ocazie frumoasă prin care să desfășurăm activități cu multiple beneficii, cu ajutorul cărora fiecare dintre noi să ne descoperim potențialul. Pe viitor, îmi doresc să continui, să implic cât mai mulți copii și, de ce nu, să participăm la târguri locale sau să expunem lucrările lor. Cred că aceste activități creează legături, încurajează creativitatea și oferă alternative educative valoroase.
Mă bucur că am ocazia de a lucra alături de copii și în acest cadru, de la ateliere cu 10 pici, ateliere cu clase de elevi în cadrul Programului Național “Săptămâna Verde” până la ateliere cu pici, educatoare, părinți și bunici în cadrul evenimentului PlayFest, ediția a II-a, organizat la grădinița noastră în colaborare cu Centrul Step by Step”, a mai adăugat Oana Moldovan.
Aceasta îi încurajează pe părinți să le ofere copiilor ocazia de a experimenta activități practice deoarece cusutul, desenul, orice formă de creativitate îi ajută să își dezvolte răbdarea și încrederea în sine.
Ce minunății ies din mâinile Oanei și ale copiilor puteți vedea pe pagina sa de Facebook Acul fermecat.