19.5 C
Bistrița
marți, iunie 16, 2026

FOTO: Ordinul Arhitecților din România și reprezentanții Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, consultați pentru noul PUG al Bistriței

Astăzi, sala de ședințe a Consiliului Local a găzduit un focus grup dedicat elaborării noului Plan Urbanistic General (PUG) și implementării acestuia în GIS. „E timpul să planificăm un oraș modern și bine organizat în care lucrurile să meargă așa cum trebuie!” – spune primarul Gabriel Lazany.

La discuții au participat reprezentanți ai proiectantului Daedalus Proiect și ai Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, împreună cu Ordinul Arhitecților din România – Transilvania, investitori imobiliari și funcționari din cadrul Primăriei Bistrița, direct implicați în elaborare.

Împreună, ne propunem să stabilim un punct de plecare solid pentru noul PUG, care să ofere soluții clare la provocările actuale ale orașului: regimul de înălțime, infrastructura rutieră și de utilități, valorificarea râului și pădurilor din jur, precum și conservarea identității Bistriței ca cetate medievală.

Ne dorim ca noul PUG să elimine interpretările care pot genera conflicte și să pregătească terenul pentru digitalizarea procesului de obținere a autorizațiilor de construire.

E timpul să planificăm un oraș modern și bine organizat în care lucrurile să meargă așa cum trebuie!”, a declarat primarul Bistriței.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Scoateti halele si restaurantele de nunti, inclusiv cele existente, la 2km inafara orasului. Obligati-le sa incheie acorduri cu toti vecinii privitor la solutii impotriva pokuarii fonice, vizuale, chimice, etc.
    Faceti sectiune de sesizari anonime pentru incalcari de la normele legale si promovati acea sectiune. Va asigur ca peste jumatate nu respecta legislatia.

  2. Asteptam dezbatere publica cu cetatenii Bistritei ca de atatia specialisti ne-am cam lamurit.
    Bistritenii trebuie sa aiba cuvantul final despre cum sa se construiasca in Bistrita ca sa nu aiba surprize neplacute.
    Si nu in cele din urma domnul LAZANY sa cam dea cu flitul pe la Urbanism, Tehnic si Juridic.

    • Sa o puna pe liber pe creata de la tehnic ahtiata dupa functie, nu de alta, dar e paralela cu tot ce misca prin zona aia. Vrem oameni competenti nu cocliti. Tara geme de atata prostie, si vrem calitate. Asa ca Lazany, fa ceva cu cei vesnici in functie de la primarie, ca dorm de amiaza in birouri zi de zi. Chiar e musai sa fie statia directori?

  3. Interesant, care sunt acei urbaniști din primărie prezenti?
    Cei mai ascultători și obedienți?
    Domnule primar, din nou va duc de nas urbaniștii ca pe ceilalți primari?
    Nu vreți să faceți ordine în urbanismul orașului?
    Ce se aude cu dosarul care vizează mai multe variante de pug?
    Cum mai stau la acea masa rotunda unii care ar trebui sa stea in alta parte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...