23.7 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

FOTO – Povestea ceasurilor gratuite: cum a creat ceasornicarul Marian Vlad un lanț al generozității în Bistrița

Pornind de la ideea că „un ceas trebuie să poată avea orice om”, ceasornicarul Marian Vlad, cel care a deschis Ceasornicăria Vlad în urmă cu peste doi ani, în clădirea Shopping Center de pe Bulevardul Republicii din Bistrița, a inițiat o campanie prin care bistrițenii pot primi ceasuri gratuite, dar pot și să doneze, cu aceeași bucurie.

La Ceasornicăria Vlad, Marian Vlad nu doar repară mașinării ale timpului, ci construiește și legături între oameni.

Povestea „ceasurilor gratuite” a pornit de la convingerea sa că „un ceas trebuie să poată avea orice om„.

Se adunaseră mai multe ceasuri Quartz și m-am gândit să le ofer gratis celor care vin în ceasornicărie, deoarece consider că un ceas trebuie să poată avea orice om.

Am văzut în ochi bucuria de a primi un ceas gratis la zeci de oameni, apoi am încercat să extind și am spus tuturor că pot să primească, dar și să doneze ceasuri pentru această campanie.

Apoi am descoperit și mai mulți oameni frumoși care au făcut curățenie printre ceasurile pe care nu le mai foloseau.

Astfel am putut să văd că vin oameni să doneze, cu aceeași bucurie.

Este minunat să primim, este minunat să oferim, dar și să putem recircula aceste ceasuri dragi în comunitatea noastră„, a povestit Marian Vlad pentru ziarul Bistrițeanul.ro.

Deoarece aceste ceasuri au nevoie de baterie pentru a funcționa, a pregătit și o cutie de donații – „Baterii plătite în avans”.

Dacă cineva alege un ceas și nu are bani pentru baterie în acel moment, m-am gândit că ar fi bine să poată beneficia și de o baterie plătită în avans de cineva mărinimos.

Astfel, această verigă a fost închisă într-un cerc de oameni care funcționează fără o mare intervenție din partea mea.

Bucuroși formăm un cerc frumos: cei care donează pentru baterii, cei care donează ceasurile și eu, care verific ceasurile și montez bateriile. Împreună bucurăm pe cineva care beneficiază de ceasul ales”, a mai completat ceasornicarul.

Marian Vlad a descoperit tainele acestei meserii de la tatăl său, încă din copilărie, iar de peste 30 de ani repară orice ține de ceasuri.

De asemenea, acesta își dedică timpul proiectării și construirii de modele unicat, de la A la Z.

Printre zecile de modele create se numără și unul impresionant, probabil unic în țară, prin cele 3 complicații pe care le are.

Acesta indică 24 ore (arătătorul roșu pe cifrele roșii ale cadranului), zilele săptămânii (arătătorul verde pe zona verde a cadranului) și ora GMT sau UTC (arătătorul alb indică UTC sau GMT sau ora de referință zero dată de meridianul Greenwich – iarna suntem cu două și vara cu trei ore înainte).

Mai multe detalii puteți afla de mai jos:

FOTO – INEDIT: Ceasul cu trei complicații, proiectat și construit de Marian Vlad, la Bistrița!

FOTO – Pasiune moștenită din tată-n fiu: Marian Vlad, 30 de ani printre ceasuri. Recent, a deschis o ceasornicărie în Bistrița


 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.