1.9 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 7, 2024

FOTO: Raiul cornuleţelor cu magiun, la Crăciun în Bistriţa-Năsăud

Cornulețele tradiționale cu magiun sau silvoiță, cum i se spune pe Valea Bârgăului, au făcut deliciul celor mai mici elevi care şi-au petrecut ultima zi de şcoală la Muzeul Judeţean, frământând aluatul şi gustând pe furiş din silvoiţă, la Crăciun în Bistriţa-Năsăud…

Sub atenta supraveghere a Ioanei Hangan Pudilic din Bistriţa Bârgăului și a bunicii Paraschiva, zeci de copii au trecut în această dimineaţă pe la Atelierul culinar de cornuleţe cu silvoiţă, organizat la Crăciun în Bistriţa-Năsăud.

Copiii au fost foarte cuminţi şi harnici, au fost ascultători, au prins repede reţeta. Le-am şi propus o reţetă simplă, pentru că lucrurile cele mai bune şi frumoase, sunt mereu şi simple. Am învăţat reţeta de la bunica Paraschiva, e o reţetă transmisă din generaţie în generaţie, o folosim şi în Atelierul de Pâine Tradiţională de pe Valea Bârgăului, atelierul de care mă ocup eu. Şi o transmitem mai departe şi copiilor care au venit azi la Crăciun în Bistriţa-Năsăud. Avem nevoie de un ou, 100 de grame de unt, 100 de grame de untură de porc, 100 de grame de zahăr, 200 de grame de făină, 100 de grame de smântână, puţină sare şi multă voie bună…!”, ne-a dezvăluit Ioana Hangan Pudilic, adăugând că toate cornuleţele vor fi coapte în cuptorul din curtea muzeului.

Mi-s foarte dragi copiii, eu n-am nepoţi şi de aia atâta mi-e de drag să vin pe-aici să-i învăţ pe copii să facă şi ei cornuleţe…! Fac şi eu o grămadă de bunătăţi de sărbători, deşi îs numai singură, dar fac cornuleţe, cozonaci cu nucă, plăcinte cu mere, cu brânză iute sau dulce… Ioana are cuptor şi le coacem pe toate acolo, laolaltă. În caz că mai trec pe la mine vecinii şi copiii de prin sat… Păcat că nu mai vin tinerii la colindat, s-o desfăcut obiceiul, s-o cam lăsat baltă tradiţia, acuma stau mai mult prin casă, ascunşi acolo…”, ne-a mărturisit Bunica Paraschiva.

Am venit să fac şi eu cornuleţe cu gem, am şi şorţuleţ, nu este chiar aşa de greu: trebuie doar să punem făină, un pic de unt, sare, zahăr, drojdie, nu am reţinut exact cât, şi apoi întindem totul pe masă!”, ne-a povestit Clara Măierean, în vârstă de 7 ani, elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 6 din Bistriţa.

Învăţătoarea clasei a II-a D de la Colegiul „Andrei Mureşanu”, Rodica Halmu, a explicat pentru Bistriţeanul.ro că au fost şi anul trecut, când la Crăciun în Bistriţa-Năsăud a fost organizat un atelier culinar de copt pâine: „Copiii au primit cu mare bucurie invitaţia de a participa la atelierul de copt cornuleţe tradiţionale cu silvoiţă. După cum se vede, sunt foarte implicaţi şi pricepuţi, având în vedere şi vârsta pe care o au…

Crăciun în Bistriţa-Năsăud continuă şi astă-seară, cu un program deosebit:

Ora 15:00 – 20:00 – „Din casă-n casă”:  La casa tradiţională din curtea muzeului are loc împodobirea bradului şi întâlnirea cu Moş Crăciun

Ora 15:00 – 18:00 – Grupuri de colindători din Ialomiţa, Botoşani, Satu Mare, Cluj, Neamţ, Sibiu, Prahova, Maramureş, Serbia şi Republica Moldova.

Ora 16:00 – Vernisajul taberei de grafică Norbert Thomae

Ora 17:00 – Parada Brăduţilor pentru Vise împlinite 2018 şi spectacol susţinut de trupa Sclipirici

Ora 18:00 – Concert de colinde – Liviu Neamţu.

Sâmbătă, 22 decembrie

Ora 11:00 – 15:00 – Cete de colindători din Căianu Mic, Târlişua, Măgura Ilvei, Poiana Ilvei, Şieu, Şieuţ, Mărişel, Dumitriţa şi Cetate. Grupuri de colindători din Ialomiţa, Botoşani, Satu Mare, Cluj, Neamţ, Sibiu, Prahova, Maramureş, Serbia şi Republica Moldova.

Ora 12:00 – 15:00 – Crăciun ca în Bistriţa-Năsăud. Bucate tradiţionale şi obiceiuri locale. Standuri cu Văile Ţibleşului (Căianu Mic, Târlişua), Ilvelor (Măgura Ilvei, Poiana Ilvei), Şieului (Şieu, Şieuţ, Mărişel), Budacului (Dumitriţa, Cetate)

Ora 13:00 – Ansamblul profesionist Dor Românesc

Ora 14:00 – Premierea concursului Foto Limes

Ora 14:00 – Recital Alexa Dragu şi Cristian Moldovan

Crăciun în Bistriţa-Năsăud este organizat de Consiliul Județean, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: