33.4 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

TeraPlast pregătește una dintre cele mai mari centrale de energie fotovoltaică din țară, cu aproape 2 milioane de euro

TeraPlast se pregătește, alături de E.ON Energie România, să construiască una dintre cele mai mari sisteme de generare a energiei fotovoltaice din România, cu aproape două milioane de euro.

Centrala Electrică Fotovoltaică ce urmează a fi construită în parcul industrial în care funcționează Teraplast are principal obiectiv producerea distribuită a energiei din surse regenerabile, folosind energia solară și livrarea energiei produse la consumatorii racordați la centrală.

Potrivit profit.ro, doar construirea acestei centrale va costa aproape două milioane de euro. E.ON va instala sisteme de energie solară pe acoperișul a 13 hale de producție și clădiri ale TeraPlast, care vor permite companiei să-și genereze propria electricitate din surse regenerabile. În acest fel, compania va reduce emisiile de CO2 până la 600.000 de tone, pe termen lung.

Acordul cu E.ON prevede extinderea proiectului anul următor, ajungând la valoarea de 4 milioane de euro. Centrala va produce până la 2.196 de ore de Gigawatti pe an, adică aproximativ 11,45% din cerințele totale de energie electrică ale TeraPlast.

Instalația centralei include un sistem de monitorizare prin intermediul căruia se pot supraveghea și analiza starea și rezultatele operaționale, local și la distanță.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...