-1.7 C
Bistrița
duminică, martie 1, 2026

FOTO Razie la blocurile sociale din Viișoara! Sunt căutați dispăruți sau autorii din dosarele de furt

Polițiștii desfășoară astăzi o razie la blocurile sociale din Viișoara. Sunt legitimate toate persoanele găsite acolo, dar și căutate și persoane dispărute sau autorii din mai multe dosare penale.

Zeci de polițiști și jandarmi sunt prezenți astăzi în Viișoara, la blocurile sociale, unde desfășoară o acțiune de tip „razie”.

Toate persoanele găsite sunt legitimate, și cu această ocazie sunt căutați dispăruții, dar și autorii din dosarele penale instrumentate de Inspectoratul de Poliție Județean.

„Acțiunea are ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea comiterii unor fapte cu violență, dar și a furturilor, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și a victimizării minorilor. De asemenea, polițiștii derulează activități pentru administrarea unor probe și identificarea autorilor unor infracțiuni, în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea Poliției Municipiului Bistrița”, informează IPJ BN.

În cadrul acțiunii sunt instituite și filtre, conducătorii auto fiind verificați și testați cu privire la consumul de droguri sau substanțe interzise la volan. În acțiune este folosit inclusiv echipajul canin din cadrul Serviciului Criminalistic specializat în detectarea substanțelor stupefiante.

La activități participă și reprezentanți ai Direcției Patrimoniu și Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița care efectuează verificări cu privire la minori, dar și documentele de identitate, domiciliul sau reședința persoanelor verificate.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...

Șapa mecanizată semiuscată de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Secretul unei pardoseli perfect drepte și eficiente!

Sunteți în plin proces de construcție sau renovare? Atunci știți deja că baza unei case de calitate începe de la sol. Echipa ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, cu peste 20 de ani de experiență, este cea la care puteți apela cu încredere când vine vorba despre șape mecanizate semiumede (semiuscate). Aceasta produce materialul direct pe șantier, cu pompa proprie, totul fiind realizat mecanizat, rapid și controlat.

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...