-4.3 C
Bistrița
joi, ianuarie 1, 2026

FOTO TEACA: O argeșeancă a intrat cu mașina într-un TIR

Traficul se desfășoară alternativ, pe o bandă, în localitatea Teaca. Polițiștii fac cercetări în urma unui accident rutier. O argeșeancă a intrat cu mașina într-un TIR.

Un echipaj TIM, unul al pompierilor din Lechința și polițiști au fost solicitați la un accident rutier, în Teaca.

„O femeie de 44 de ani, din Câmpulung Muscel, în timp ce conducea un autoturism pe DN15A, pe direcția de deplasare spre Reghin, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, colizionând cu un autotren care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Diana Pintea.

În urma accidentului, șoferița a fost rănită. Reprezentanții ISU BN au explicat că femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru mai multe investigații medicale.

Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Aceștia încă fac cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

În cauză se va deschide dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noi locuri de muncă, la IPROEB, Arena by Casa EMA, Clinica Sanovil: Se caută consultant vânzări, operatori cabluri electrice, ospătar, jurist

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, care angajează operatori cabluri electrice. Aquabis caută electrician, mecanic, instalator și încasator la Bârgău. Posturi disponibile există și la Îndemânarea Construct, Arena by Casa EMA, Fan Courier sau Amicii Building. Lista completă, mai jos:  

REVELION 2026 la Flamingo, cu bucate alese și muzică LIVE cu Lorena Florentin și Nicu Cioanca

Trecerea dintre ani o poți sărbători cu bucate bune și muzică de petrecere, la Flamingo. Ai...

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos: