29.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

FOTO: Un bistrițean îndrăgostit de natură vrea să îi învețe pe copii să exploreze pădurile și dealurile de lângă Bistrița

Mihai Ungur (46 de ani) este un pasionat montaniard și alergător montan. Pe lângă această pasiune, Mihai a studiat psihologia și are studii postliceale medicale. Dar sportul a rămas mereu cea mai mare pasiune a sa.

De mic am fost de-al drumului. Pe coclauri, cum se zice. De când mă știu am cochetat cu sportul și am ajuns să fac performanță în box, atletism și mai apoi, inclusiv acum, ca arbitru de fotbal”, ne-a povestit Mihai Ungur.

Grație fiului său, acesta a pornit un proiect de suflet, pentru copii. Proiectul constă în a-i face să îndrăgească natura și sportul.

A venit vremea, motivat și de fiului meu, să pornesc și acest proiect, la care mă gândeam de ceva vreme. Este vorba de a-i scoate aici, acasă la noi, pe copii în natură. De a-i reconecta cu natura și cu simplitatea.

Știu din experiența de părinte cât este de greu în zilele noastre să scoatem un copil afară la joacă. În era jocurilor pe Xbox și a TikTok-ului, este chiar jenant de greu să-i scoatem afară la joacă”, admite Mihai.

O alternativă benefică sunt taberele, însă acestea țin doar câteva zile… Așa că  Mihai Ungur a conceput ceva mai interesant și de lungă durată.

E mult mai simplu să avem aici acasă, în oraș, tabere de o zi, de câteva ori pe săptămână. Tabere în care copiii învață prin joacă să se reconecteze la natura și să scape de clasicele frici ale copilăriei…”, explică Mihai.

în acest sens, el a schițat și un itinerariu convenabil și interesant.

Am ales, pentru început, să ieșim două zile pe săptămână în natură. Marți si joi. Copii vor avea luxul, căci este un lux în zilele noastre, să petreacă alături de prieteni câteva ore prin pădurile din jurul orașului nostru.

Timp în care, pe lângă joacă, vor învăța speciile de arbori, de flori, de insecte și păsări. De asemenea, vom aduna ciuperci, vom culege flori pentru ceaiul zilnic și vom face exerciții fizice minime și elementare în buna lor dezvoltare.

Din când în când vom avea câte un invitat special care ne va însoți pe traseu și care ne va povesti din experiența lui profesionala și de viață”, a mai precizat Mihai Ungur.

Pentru alte detalii, Mihai Ungur stă cu drag la dispoziția părinților la numărul de telefon 0745.707.718.

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Spuneti-le copiilor sa-si faca fiecare si sa aiba in ranitza cate un CUTZIT DIN LEMN … pentru situatiile cand se intalnesc cu ursii si cu cainii ciobanesti … pe traseu … ! Asa fac si ” vanatorii „… toti au la ei si cate un astfel de cutzit… Intrebati-i de ce … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.