17.1 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO: Un microbuz ce transporta persoane a căzut de pe pod

Incidentul a avut loc la ieșirea din Năsăud spre Liviu Rebreanu. Microbuzul a părăsit partea carosabilă, a rupt bara de protecție de pe pod și s-a răsturnat.

Clipe de groază pentru pasagerii unui microbuz ce transporta persoane. Aceștia se deplasau de la Năsăud spre Bistrița, când, microbuzul a părăsit partea carosabilă, a rupt bara de protecție de la pod și a plonjat în râu.

Șoferul unui microbuz, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu. Acesta a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat”, au explicat reprezentanții IPJ BN.

Conform echipajelor medicale ajunse la locul accidentului, cele patru persoane implicate au fost rănite ușor. Toate au primit îngrijiri acolo, refuzând transportul la spital.

Acestea au ieșit singure din microbuz, neavând nevoie de intervenția pompierilor.

Șoferul este un bărbat de 33 de ani, din Rodna. Acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: