23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

FOTO – Un prim pas în valorificarea Limes-ului roman inclus în patrimoniul UNESCO: Turnul roman de la Ciceu-Corabia, revitalizat de voluntari

O amplă acțiune de voluntariat s-a derulat zilele trecute, în localitatea Ciceu-Corabia. S-a curățat și igienizat, cu acest prilej, perimetrului ruinelor turnului roman Ponița. Totodată, s-a amenajat spațiul din imediata apropiere – dedicat turnului replică.

Acțiunea a fost coordonată de Asociația Celtic Transilvania. Parteneri în proiect au fost și voluntarii asociației Terra Dacica Aeterna, firma constructor SC. Dual Imobile SRL, parohia Ortodoxă Ciceu-Corabia și GAL Ținutul Haiducilor.

Demersul a constituit o primă etapă a procesului de punere în valoare a obiectivelor incluse în traseul turistic dezvolat în cadrul proiectului Înființare traseu turistic limes-ul roman și construire turn roman. Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), grație parteneriatului cu Asociația GAL Ținutul Haiducilor, a explicat pentru Bistrițeanul.ro arheologul Radu Zăgreanu de la Muzeul Județean Bistrița.

Acțiunile au inclus și amenajări la drumul de acces, dar și curățarea vegetației de pe platoul din jurul turnului. Totodată, s-au realizat și acțiuni de igienizare, curățare și ierbicidare în zona ruinelor.

O mână de ajutor au dat și câțiva primari din Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Ne-am bucurat să îi avem alături pe Cristian Ungur, primarul comunei Gâlgău (jud. Sălaj), Mihai Ivan, primarul comunei Șieuț, Bogdan Danci, primarul comunei Uriu și Silviu Ciceu, primarul comunei Ciceu-Mihăiești.

Ne-a bucurat și vizita părintelui profesor Vasile Gordon, dar și sprijinul părintelui stareț Teofan Timiș, de la mănăstirea ,,Petru Rareș”.

Întâlnirea tuturor acestor oficialități a fost și un prilej de discuții referitoare la obiectivele cu statut UNESCO – situate în arealul comunelor respective. Am discutat aplicat despre acțiuni viitoare de promovare și valorificare a Limes-ului roman.

Mulțumim tare mult Asociației Terra Dacica Aeterna și tuturor voluntarilor care ne-au sprijinit”, a mai precizat arheologul Radu Zăgreanu pentru Bistrițeanul.ro.

FOTO: Primele cercetări arheologice, în castrele romane de la Ilișua și Orheiu Bistriței, după includerea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO

Super-veste! Limesul roman, în Patrimoniul UNESCO: Frontiera fortificată a Imperiului Roman străbate întreaga Europa, inclusiv BN

UNESCO evaluează limesul roman din Bistrița-Năsăud, pentru includerea sa pe lista patrimoniului mondial

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: