6.9 C
Bistrița
joi, octombrie 2, 2025

FOTO/VIDEO: A început „Festivalul Micilor lu’ Ghiță din Bârgău”! Se anunță trei zile cu muzică bună, bunătăți una și una și multă distracție!

Localnicii și nu numai s-au adunat astăzi, în număr mare, încă de dimineață, la Josenii Bârgăului, la prima ediție a „Festivalului Micilor lu’ Ghiță din Bârgău”, zilele de 15, 16 și 17 august fiind dedicate distracției și preparatelor delicioase marca Ghiță și Radu Zărnescu… și nu numai. Organizatorii au pregătit pentru invitații lor, pentru fiecare zi a festivalului, o tematică diferită, cu mâncare gustoasă, muzică bună, pe toate gusturile, locuri de relaxare, ba chiar și o mulțime de activități pentru copii.

Chiar dacă astăzi s-au înregistrat peste 30 de grade Celsius, căldura nu i-a împiedicat pe cei care au dorit să ajungă la festival chiar înainte de inaugurarea oficială, programată pentru ora 14:00 – care a debutat cu un concert susținut de îndrăgitul artist din Maramureș, Deți Iuga.

Mulți dintre invitați au sosit aici încă de dimineață, însoțiți de copii, pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de toate surprizele pregătite special pentru ei de organizatori.

Aceștia s-au răsfățat cu vestiții mici ai lui Ghiță, alături de o bere rece, dar și cu specialități din carne de vită, pregătite în spirit Slow Cook de Chef Radu Zărnescu, precum coaste, ceafă, Brisket și Baveta, preparate după celebrele sale rețete.

Chef Radu Zărnescu a venit la Josenii Bârgăului cu piesa de rezistență: un grătar personalizat special pentru Ghiță, perfect pentru acest festival.

Pe lângă delicii culinare, organizatorii au pregătit și numeroase activități pentru întreaga familie, de la concerte de muzică populară, atmosferă întreținută de DJ Deluka și până la o zonă special amenajată pentru cei mici, cu tobogane gonflabile, mașinuțe, baloane modelabile și pictură pe față.

Ionela Andreca, soția lui Ghiță Andreca – organizatorii evenimentului, a povestit pentru Bistrițeanul.ro cum a luat naștere ideea acestui festival, cât de dificil a fost să o pună în practică și cu ce peripeții s-au confruntat pe parcurs.

De ce Festivalul Micilor? Pentru că am reușit să punem pe picioare o carmangerie în Bârgău, la noi, iar principalul nostru produs, de fapt, este micul. Vindem foarte bine micii atât la magazinele proprii, cât și la restaurant și tot ne-am gândit la un festival de genul și nu știam ce să scoatem în față, până mi-a venit ideea.

Ne-am gândit și la adulți, dar și la copii. Pe lângă partea de Slow Cooking, pe care o avem împreună cu Radu Zărnescu, care va găti cele mai bune preparate din vită și nu numai, noi venim cu produsele noastre autentice cu care vrem să ieșim în față tocmai din carmangeria noastră: mici, cârnăciori, slănină, ceafă, jumări, preparate din pui, garnituri și multe deserturi de la ceilalți producători prezenți.

Copiii se pot bucura de picturi pe față, tobogane, mașinuțe și multe alte surprize. Ne-am gândit să promovăm și producătorii noștri locali, așa că vom avea și tarabe cu articole vestimentare tradiționale, cu lumânări create hand-made, licheni și tablouri din licheni.

M-am gândit cumva la toți cei din zonă, avem și suntem mulți bistrițeni talentați și muncitori. Cea mai mare dorință a mea până acum a fost să nu plouă. Dumnezeu mi-a îndeplinit-o, vremea se anunță fantastică în toate cele trei zile, iar mie nu-mi rămâne decât să mă bucur alături de cei prezenți și să văd cum munca noastră de săptămâni și luni întregi dă roade„, ne-a explicat aceasta.

Ziua de mâine vine cu o surpriză și un dress code special. Tema zilei este “Gipsy”, iar toți participanții sunt invitați să poarte cel puțin un articol vestimentar în “Gipsy Style”. Muzica începe la ora 16:00 și va continua până în zorii zilei.

Duminică, 17 august, ultima zi de festival, este dedicată folclorului. De dimineață până seara, artiști îndrăgiți vor urca pe scenă pentru a transforma prima ediție a „Festivalului Micilor lu’ Ghiță din Bârgău” într-un eveniment memorabil. Printre aceștia se numără: Nicu Cioancă, Petruța Creța Vînca, Cristina Bugnar, Dumitru Sărmaș, Andreea Pavelean, Diana Hăngănuț și Andreea Podișor.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. gipsy style 🤣daca i-ati fi spus in „stilul țigănesc ” in traducere autohtonă era mai veridic si mai normal,așa…sunteți mai wow ? vai,vai! Ghiță Style Festival🤣la festivalul micilor pe Bărgau, măi fraților !😂

    • Din nefericire, cand folosesti termenul ”tigan”, risti sa fii dat in judecata pentru că îi jignești/ discriminezi. De aceea a apărut termenul rrom, la un moment dat. Așa că nu vrem să fim mai wow, ci doar să ne ferim de procese ale celor cam plictisiți…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!