Presa din Viena, Budapesta și Transilvania era plină atât de referințe elogioase, dar și unele caricaturale, legate de reușitele unei tinere din Bistrița. La doar 25 de ani, Erika Paulas reușea să pătrundă într-un domeniu rezervat exclusiv bărbaților: arhitectura, devenind, în 1900, prima femeie arhitect din Ungaria. Erika Paulas s-a născut în Zurich (Elveția) și a murit în aprilie 1961 la Bistrița. Aici s-a stabilit familia ei încă din 1883.
Josef Ernst Paulas – tatăl Erikăi – a lucrat ca arhitect în Bistrița din 1883, fiind arhitect-șef al Serviciului edilitar între 1892 – 1901.
Erika Paulas a făcut școala la Bistrița, remarcându-se prin talentul său la desen și matematică. S-a întors la Zurich și a urmat cursuri de arhitectură și construcții la Institutul Politehnic. A lucrat în mai multe birouri de arhitectură din Transilvania, iar în 1895 a obținut la Cluj calificarea de maestru zidar.
Pentru Erika Paulas era imposibil să studieze arhitectura în țară. Cu toate acestea, după ce a promovat examenul de maestru zidar, a obținut dreptul de a proiecta și construi clădiri, chiar și fără diplomă universitară.
Avea propriul său cabinet în Bistrița. La sfârșitul anului 1898 ea angajase deja opt desenatoare sau stagiare.
Fragmentul de mai sus face parte din volumul Arhitecți, constructori și artizani în Bistrița și reprezintă doar una dintre fascinantele povești tratate de Corneliu Gaiu.
Impresionantul volum de 260 de pagini, bogat ilustrat și atât de necesar pentru istoria orașului a fost prezentat ieri, la Casa cu Lei, de arheologul și istoricul Corneliu Gaiu.
Despre carte au vorbit istoricul Vasile Duda, dar și prof. univ. dr. Virgil Pop, de la Facultatea de Arhitectură a UTCN Cluj-Napoca.
Acesta a și semnalat, de altfel, un aspect cu totul inedit și foarte interesant al volumului. În secolul 19 apare ceea ce numim azi patrimoniu minor: căsuțe fără importanță artistică, ce nu se regăsesc în istoriile generale de arhitectură.
Dar tocmai aceste căsuțe mici determină ținuta și imaginea orașului. Este o dimensiune inedită de care se ocupă arheologul Corneliu Gaiu, a subliniat prof. univ. dr. Virgil Pop.
„Până acum, aceste case mici nu aveau public, erau căzute în derizoriu. Nu avea cine să le recepteze. Este un fenomen sincron pe plan mondial în știința cercetării.
Există un grup de biserici în vestul Siciliei, de pildă, o zonă înapoiată comparativ cu restul Italiei. În urma unui cutremur puternic, în secolul 18, s-au prăbușit toate clădirile din zonă. Oamenii au început să-și facă biserici noi, în stil baroc. Dar în restul Europei barocul era deja depășit, începuse neoclasicismul. Sicilienii au continuat cu ele.
Între timp a ajuns și la ei vestea că nu mai este la modă barocul, ci neoclasicul. Așa că au terminat acele biserici foarte bizar, la interior, cu plan circular și tavan casetat. O boltă barocă era și greu de construit. Este o bizarerie, o ciudățenie arhitecturală. Acest grup de biserici nu se găsește nicăieri menționat…”, a mai explicat prof. univ. dr Virgil Pop.
Volumul cuprinde o prezentare a meșterilor și arhitecților din Bistrița medievală, dar și a arhitecților din secolele 19 și 20. Este meritul istoricului Corneliu Gaiu de a cerceta Arhivele în căutarea unor informații despre o perioadă necunoscută în istoria Bistriței.
