7.4 C
Bistrița
joi, martie 19, 2026

FOTO/VIDEO: Bătaie de joc la un ANL nou! Pe lângă că e prost făcut, Primăria îl trimite tot pe Dorel să repare!

Blocurile de pe Aleea Bujorului s-au dat în folosință acum doi ani! Deși sunt nou construite, au existat probleme de la început. La una din scări însă, există o problemă care persistă de un an de zile. Iar Primăria l-a trimis tot pe Dorel să repare. Locatarii amenință că nu-și vor mai plăti chiria dacă nu se rezolvă.

Înainte de Sărbătoarea de Paște din 2017, zeci de familii și tineri primeau locuințe noi. Apartamentele și garsonierele ANL nou-construite în Subcetate au fost date în folosință.

Încă de pe atunci au fost sesizate diferite probleme și lucrări prost executate.

Acum, câțiva locatari amenință că nu-și vor mai plăti chiria dacă nu li se rezolvă o mare problemă.

Totul a început acum un an. Deși locuiesc la etajul II, și pe mine, și pe vecinul de la I, ne-a inundat vecinul de la IV. A doua tură a fost când i s-a spart vecinei de la III o țeavă sub chiuvetă”, a explicat Ionuț, un chiriaș ANL.

Mai stupefiant e că atunci când s-a întâmplat a treia oară, nu doar că a durat enorm de mult ca cei de la Primărie să intervină, dar l-au trimis și pe Dorel.

Acum vreo trei luni iarăși s-a spart o țeavă pe coloana principală. Am făcut cerere celor de la Primărie să vină. A durat aproape două luni până au venit. Iar când în sfârșit au venit, n-au lucrat cum trebuie. A plecat meșterul și a și început să curgă. Am și filmat. Că așa ceva nu ai mai văzut. S-a reîntors a doua zi și a zis că a pus invers nu știu ce piesă și de aia curgea”, a mai spus bistrițeanul.

[arve url=”https://youtu.be/fK24A2SVUkA” /]

Acum câteva zile, iarăși le-a fost inundat peretele.

„Avem noroc că vecina de la III nu prea stă pe acasă. Dar a venit, a făcut duș, și iarăși ne-a inundat. Și nu doar în baie, că și în bucătărie se vede. Încă și mai tare. Și partea din spate de la dulap mi s-a îmbibat cu apă și s-a stricat. Nici nu are rost să mă apuc de-mi reparat pereții până nu vin ei să repare problema”, a mai spus chiriașul revoltat.

Mai mult, cei afectați de aceste defecțiuni la coloana principală de apă amenință că nu-și vor mai plăti chiria, dacă nu se intervine.

„Am fost și am vorbit frumos cu ei. I-am chemat. Au venit când au venit și uite cum au reparat. Ei au pretenția ca noi să ne facem datoria și să plătim chiria, dar ei să nu-și facă partea. Păi nu are rost să mai plătesc chiria atunci!”, a spus hotărât Ionuț P.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....