9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO/VIDEO: Căutări intense după ce un bărbat s-ar fi înecat într-un lac, în Chiuza

Mobilizare a salvatorilor în localitatea Chiuza. S-ar părea că un bărbat s-a înecat într-un lac din apropierea unei balastiere.

Un echipaj de pompieri cu barcă, un Echipaj de Prim Ajutor de la Beclean și poliția au plecat spre Chiuza.

S-ar părea că un bărbat de aproximativ 32 de ani s-ar fi înecat, într-un lac aflat în apropierea unei balastiere.

„Echipajele ajunse la fața locului au început căutările bărbatului”, au anunțat reprezentanții ISU BN.

UPDATE

Un bărbat de 36 de ani, din Chiuza, a ieșit cu familia la un grătar, la ieșirea din localitate. În apropiere este și un lac, dar nu cel privat al balastierei. S-ar părea că bărbatul și familia lui veniseră de o săptămână doar, din Franța.

După ce au mâncat și au băut, bărbatul s-a hotărât să meargă „pe lac” să se răcorească. Și-a luat unul dintre copii, de nouă anișori, și o saltea pneumatică și au început să plutească pe apă. La un moment dat, când se aflau după un dâmb, cei de pe mal ar fi auzit strigătele copilului.

Cumnata bărbatului a fugit și a salvat copilul, care, dând din mâini, a ajuns aproape de mal. Salteaua pe care se afla cu tatăl său s-a răsturnat, iar bărbatul nu a mai fost zărit de ai săi.

Pompierii îl caută în continuare.

Update:

Bărbatul a fost găsit, din păcate fără semne vitale. Este extras din apă și va fi predat celor de la Medicina Legală în vederea necropsiei.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: