8.2 C
Bistrița
joi, aprilie 30, 2026

FOTO/VIDEO: Fetiță de 4 ani, înecată în Someș!

Salvatorii din zona Rodnei se mobilizează în acest moment după ce au fost alertați că o fetiță ar fi căzut în Someșul Mare. Din primele informații, este vorba despre un copilaș de doar 4 ani care se plimba nesupravegheat. UPDATE: Fetița nu a mai putut fi salvată.

Două fetițe în vârstă de 4 ani au fost lăsate nesupravegheate și au ieșit la plimbare pe marginea apei, în localitatea Rodna. Una dintre cele două s-a întors acasă, alarmând apropiații că cealaltă a căzut în apă, căzând de pe o punte pietonală din lemn.

Acum, echipajele de intervenție efectuează căutări.

„Căutările se desfășoară pe cursul râului Someșul Mare, în aval, de către SVSU Rodna, iar de la intrarea în Rodna în amonte – de către două echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Sîngeorz-Băi”, informează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de prim-ajutor, un ASAS, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rodna, pompieri, dar și Jandarmeria Montană.

„Avem în sprijinul ISU din cadrul postului de jandarmi montani Rodna – trei jandarmi pe cursul râului în jos și doi jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Stațiune Balneară Sîngeorz-Băi care efectuează căutări pe cursul râului în sus”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud, Georgeta Cășvan.

UPDATE 1: 

Fetița a fost găsită pe raza localității Maieru, în stop cardio-respirator. Echipajul de prim-ajutor a început manevrele de resuscitare. În sprijin a fost alocată și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

UPDATE 2:

Din păcate, fetița a fost găsită rănită grav și echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul, manevrele de resuscitare fiind în zadar.

„Echipajul SAJ Bistrița-Năsăud a găsit la fața locului o fetiță de aproximativ 4 ani, afirmativ înecată, în stop cardio-respirator, cu multiple traumatisme puternice la cap și torace. Din păcate, s-a declarat decesul fetiței”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Fetița a fost găsită la 7 km distanță de locul unde a căzut, după 45 de minute de la momentul anunțului, inertă și cu răni grave.

UPDATE 3: 

Din declarațiile părinților, fetița se îndrepta spre un magazin din apropiere și obișnuia să treacă acea punte foarte des, însoțită.

„A mers la magazin să își ia pufuleți și a picat. Puntea e la 20 de metri de casă. O fetiță mică a venit și ne-a spus că a picat a noastră în apă. Era cu verișoara ei de 4 ani, ea ne-a anunțat”, spune tatăl fetiței.

În total, familia are patru copii, gemeni în vârstă de doi ani și un alt copil de 11 ani.

UPDATE 4: 

În aceste momente, mama fetiței primește îngrijiri de la echipajul de prim-ajutor SMURD deoarece i s-a făcut rău.

[arve url=”https://youtu.be/WltxntDbCt0″ /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: