2.6 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

FOTO/VIDEO: Forfotă, entuziasm și veselie azi, în centrul Bistriței, la Târgul de Mărțișor

Forfota, entuziasmul și bucuria au umplut astăzi pietonalul Liviu Rebreanu. Încă de dimineață, aici s-a desfășurat tradiționalul „Târg de Mărțișor”, organizat de elevii școlilor din Bistrița.

Târgul a fost organizat de Primăria Bistrița, prin intermediul Direcției Publice, Educaţie, Tineret, Turism şi Sport. 13 unități de învățământ din oraș și-au anunțat participarea.

Cei mai încântați de această zi au fost chiar gazdele târgului: elevii însoțiți de cadrele didactice. Clasele din ciclul primar, gimnazial sau liceal au umplut, pe rând tarabele amenajate în centrul orașului.

Copiii au venit cu mărțișoare confecționate manual din diferite materiale. Au folosit ceramică, hârtie colorată, și materiale sustenabile care încurajează protecția mediului înconjurător.

Pe pietonal i-am întâlnit și pe cei de la CSEI. Lacrima din Unirea. Profesoarele educatoare Elena Maria Trișcă și Cristina Carnaru au povestit pentru Bistrițeanul.Ro cum s-au pregătit pentru acest târg.

Copilașii care au participat la confecționarea mărțișoarelor au vârste cuprinse între 6 și 16 ani. Sunt tare încântați când facem acest fel de activități. Lucrează cu mult drag și dăruire.

Mărțișoarele sunt confecționate din lut polimeric pe care ei pictează ce-și doresc. Au făcut și semne de carte, origami. Unii sunt prezenți și aici pentru a se bucura de aprecierile și banii câștigați din vânzări. Prețurile încep de la un leu și ajung la 10 lei. Cu banii câștigați îi răsplătim pe ei”, ne-au mărturisit profesoarele.

Și elevii clasei a IV-a de la Liceul de Arte „Corneliu Baba” s-au arătat tare încântați și implicați în vânzarea mărțișoarelor. Nu s-au lăsat până nu i-au convins pe trecători să se oprească, să admire și să le cumpere mărțișoarele. 

Unitățile de învățământ care au participat la târgul de mărțișoare sunt Școala Gimnazială nr.1, Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Şcoala Gimnazială nr. 7 din Viişoara. Nu au lipsit nici Colegiul „Liviu Rebreanu”, Colegiul „Andrei Mureșanu”, Liceul de Arte „Corneliu Baba” sau Liceul de Muzică „Tudor Jarda”. 

Totodată, la târgul de mărțișoare din centru au participat și elevii de la Liceul Tehnologic Agricol, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1  și 2 din Bistrița, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” din Unirea și Palatul Copiilor Bistrița.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...