1.6 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

FOTO/VIDEO: La cei 80 de ani ai săi, Ioana Matei din Rusu Bârgăului pregătește Pasca pentru masa de Paște cu slănină și cârnaț

Ioana Matei (80 de ani), din Rusu Bârgăului prepară pască în fiecare sâmbătă a Paștelui de când se știe. A învățat de la mama ei, care, la rândul său a învățat de la bunica.

Iar tanti Ioana și-a învățat și fetele să facă cea mai bună pască. „Nu există Paște fără pască. Eu am învățat de mică să o fac cu slănină și cârnaț. Nu-mi place să o fac cu brânză de vaci. Eu știu că așa e cea tradițională…

Pasca se prepară în Sâmbăta Mare, în ajunul Învierii, dar se mănâncă doar în Ziua de Paște, după ce toată lumea vine de la biserică.

Tanti Ioana ne-a spus si secretele ei pentru pască.

Eu o fac din aluat de pâine. După ce a dospit, o împletesc în trei: Într-o rudă pun cârnaț, într-una pun carne și într-una slănină. Secretul meu e că pun multă dragoste și mă străduiesc să o fac să nu fie alta mai faină decât a mea.

Cel mai important, când o scot din cuptor, fac o cruce pe dosu’ ei. Să fie binecuvântată de Dumnezeu…

„Pasca” vine de la obiceiul evreilor, acela de a mânca miel și pâine nedospită, cunoscută drept azimă, dar și ierburi amare, pentru a aminti chinurile prin care au trecut evreii.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...