16.2 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 11, 2026

FOTO/VIDEO – Laura Mîrza și-a transformat curtea din Bistrița într-un tărâm de poveste pentru toți copiii din cartier: Zeci de copii au mâncat bezele coapte și ciocolată caldă la „Căsuța Spiridușilor”

O familie din Bistrița și-a transformat curtea casei într-un tărâm de poveste. Zeci de copii s-au perindat prin curtea amenajată de Laura Mîrza cu multă imaginație și dragoste. „Au scris și scrisori pentru Moș Crăciun, au prăjit bezele la foc și au băut ciocolată caldă împreună. S-au bucurat tare mult. Și eu, pe lângă ei…!

Laura Mîrza are 37 de ani, a locuit în Norvegia mai bine de 7 ani, însă nu i-a plăcut prea mult clima. Nu a reușit să se acomodeze acolo, așa că a revenit la Bistrița, acum vreo 10 ani, alături de soțul ei, care este norvegian, de altfel. „Am 5 copii și ei mă inspiră să fac mereu lucruri frumoase pentru ei. În plus, sunt fanul decorațiunilor de orice fel”, a povestit Laura Mîrza pentru ziarul local Bistrițeanul.ro.

Laura Mîrza ne-a povestit că mai mereu își ocupă timpul liber încercând să creeze noi și noi decorațiuni. Are și o pagină pe pacebook dedicată acestei pasiuni. 

Anul acesta mi-am dorit să fie prezenți și alți copii din comunitate. Să se bucure alături de copiii mei. Să împărtășim cu toții această bucurie a sărbătorilor de iarnă. Așa că i-am invitat la Căsuța Spiridușilor din curtea noastră”, ne-a mărturisit Laura Mîrza.

Căsuța de lemn pe care a botezat-o Căsuța Spiridușilor există de mulți ani în curtea familiei. Laura Mîrza are grijă să-i împrospăteze culorile în fiecare an.

Mă străduiesc s-o transform, în fiecare an. Copiii mei o iubesc. Și se pare că s-au îndrăgostit de ea și ceilalți copii din vecini. Nu se mai dădeau duși din ea… Intrau și se îngrămădeau acolo și nu voiau să iasă, deși nu e prea mare, vă dați seama.

Lângă căsuță, am pus o cutie poștală pentru scrisorile către Moș Crăciun. S-au adunat o mulțime de scrisori pe care – evident – le-am trimis către Polul Nord.

Vizitele copiilor s-au ținut lanț de la începutul lunii decembrie, până în 21 decembrie. S-au perindat pe aici câte 8 – 10 copii, de la diferite școli sau grădinițe. „Am făcut ciocolată caldă, s-au zbenguit prin curte, au prăjit bezele… S-au bucurat unii de alții. Și eu pe lângă ei… În ultima zi de vizite au venit aproape 40 de copii. Magia s-a întâmplat când a apărut și Moș Crăciun în persoană, în curtea noastră!”, ne-a mai povestit Laura Mîrza. 

Singurul regret a fost faptul că în Bistrița nu a nins deloc în decembrie. „Dacă aveam și zăpadă, în decembrie, ar fi fost cu adevărat totul magic…

Dar chiar și fără zăpadă, bucuria copiilor a fost imensă”, ne-a mai povestit Laura Mîrza.

Participarea a fost gratuită, iar donațiile au fost complet voluntare, pentru cei care au dorit să susțină inițiativa. Scopul nu a fost niciodată profitul. Nici nu pot să spun că m-a costat o avere.

Cum decorez curtea în fiecare an pentru copiii mei, era plin podul de decorațiuni și podoabe. M-am inspirat și din ce am văzut prin Norvegia, unde am lucrat 7 ani…

Nu am rezistat mai mult în Norvegia. Ploua foarte mult și asta mă deprima. Au peisaje foarte frumoase, un standard de viață ridic, însă cu clima n-am reușit să mă împac nicicum… De vreo 10 ani ne-am mutat înapoi la Bistrița.

Laura Mîrza nu vrea să se oprească aici și visează să ofere și mai multă distracție copiilor

Curând, plănuiesc să dezvolt un proiect mai amplu pentru copii, unde să pot organiza activități recreative și educative într-un spațiu adecvat, cu o curte, astfel încât cei mici să se poată bucura împreună de experiențe.

Bistrița este un oraș frumos, dar parcă ne lipsește ceva… Am impresia că nu există suficiente locuri și activități pentru copii. Mi-ar plăcea ca inițiative ca aceasta să aducă bucurie și să creeze momente speciale pentru cât mai mulți copii din oraș”, ne-a povestit Laura Mîrza.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. felicitări Dna. pentru acest proiect !!
    ✨💖❄️🏂✨⛄🍷💖❄️🏂⛄🥳✨
    bravo, cunosc feelingul, de vreme hâdă, gen
    Irlanda, la fel!

    da, și eu sunt de acord și este adevărată
    afirmația dvs : ”
    *” Bistrița este un oraș frumos, dar parcă ne lipsește ceva… Am impresia că nu există suficiente locuri și activități pentru copii. „!!!
    păi,
    se baga fonduri doar in sport , handbal etc
    dar poate nu toți copiii sunt făcuți pt sport
    mai e loc și pt : teatru,creație,muzica,dans,artiști,lectura,
    cluburi de lectură , că suntem fruntași la
    ANALFABETI ! 🧮📝📚
    nimeni nu le insufla copilașilor iubirea pt citit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: