12.8 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

FOTO/VIDEO: Mașină lovită de tren, pe strada Ioan Slavici din Bistrița! Șoferul de 25 de ani, transportat la spital după resuscitare

Un accident feroviar s-a petrecut în urmă cu puțin timp, la trecerea de cale ferată de pe strada Ioan Slavici din Bistrița. Un tânăr de 25 de ani a rămas încarcerat și inconștient.

Pompierii militari intervin la un accident feroviar pe strada Ioan Slavici din Bistrița.

Din primele informații, o victimă este încarcerată, fiind găsită inconștientă de salvatorii sosiți la locul acidentului”, au transmis reprezentanții ISU BN.

UPDATE 21.42

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus, în această seară, un tânăr de 24 de ani din Bistrița, în stare gravă, în urma unui accident feroviar produs pe raza municipiului.

Pacientul prezintă multiple traumatisme și fracturi. Este în comă indusă medicamentos, intubat și în curs de investigații pluridisciplinare la UPU-SMURD”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

UPDATE 18.04

La locul solicitării au fost direcționate de urgență două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor.

Victima – un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani – a fost găsită încarcerată și inconștientă.

Până la sosirea forțelor de intervenție, plutonier adjutant Cornel Condrea, formatorul SMURD al unității, aflat întâmplător în zonă și martor al accidentului, a pătruns în autoturism și a acordat primul ajutor calificat tânărului.

La scurt timp, tânărul a intrat în stop cardiorespirator. Cornel Condrea a inițiat imediat manevrele de resuscitare. Din fericire, organismul victimei a răspuns favorabil.

După aproximativ un minut, funcțiile vitale au fost reluate.

Odată cu sosirea echipajelor de descarcerare, au fost îndepărtate elemente de caroserie, fiind facilitat accesul către victimă.

Tânărul a fost extras în siguranță, cu semne vitale prezente, fiind predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Operațiunile de descarcerare au durat aproximativ 10 minute.

UPDATE 18.21

În această după-masă, polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident semnalat în Bistrița, la trecerea la nivel cu calea ferată, de pe strada Ioan Slavici.

La locul evenimentului polițiștii au constatat că un autoturism a fost accidentat de un tren de călători. În urma impactului, șoferul autoturismului, un tânăr de 25 de ani din Bistrița a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Întrucât acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmează să-i fie recoltate mostre biologice. Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal. Urmează să fie stabilită cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

S-a deschis FOLDER, o papetărie cu produse din Spania! E altceva!

Bistrița are o papetărie nouă, deschisă ieri pe strada General Grigore Bălan din municipiu. Pe rafturile...