12.9 C
Bistrița
luni, iunie 15, 2026

FOTO/VIDEO: Mica Unire, la Bistrița. „Ne concentrăm pe defectele celorlalți? Sau ne sprijinim unii pe alții?”

Ziua Unirii Principatelor Române, Mica Unire, a fost celebrată azi și la Bistrița: „Suntem în stare să ne concentrăm pe obiectivul principal al țării sau ne permitem să ne dezbatem cât mai eficient defectele? Putem să ne sprijinim unii pe alții, sau ne concentrăm să evidențiem defectele celorlalți?”

Ca în fiecare an, pe 24 ianuarie, în Piața Unirii din Bistrița, lângă statuia lui Alexandru Ioan Cuza, oficialități ale județului și orașului au celebrat alături de bistrițeni – Ziua Unirii Principatelor Române.
Evenimentul cunoscut sub numele de „Mica Unire” este considerat a fi primul pas spre înfăptuirea statului național unitar român, iar manifestările au început la ora 12, cu acordarea onorulul militar și salutul „Drapelului de luptă” al unităţii, s-a intonat Imnul Naţional al României.
A urmat o scurtă ceremonie religioasă, iar primarul Ovidiu Crețu a amintit celor prezenți că am moștenit proiectul politic al generației lui Alexandru Ioan Cuza, și că acum avem oportunitatea să întărim credibilitatea societății noastre. „Dacă reușim să înțelegem importanța momentului, o să găsim și soluția prin care putem să ne sprijinim și să ne bazăm unii pe alții și, de ce nu?, să ne completăm acolo unde interesul general o impune… Am speranța că personalitățile actuale se vor mobiliza să asigure succesul proiectului românesc european. România a trecut de-a lungul istoriei prin momente de dezbinare, dar și prin momente de înălțătoare unitate, din care am învățat că de noi depinde prezentul și că prin modul în care acționăm azi, ne decidem viitorul de mâine…”, a mai spus primarul Ovidiu Crețu.

S-a depus și o coroană de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar manifestările au continuat cu un program artistic susținut de instrumentiștii și solișltii Centrului Cultural Municipal de la Cununa de pe Someș și cei de la Dor Românesc, de la Centrul Județean pentru Cultură. S-au interpretat cântece patriotice, iar la sfârșitul manifestărilor bistrițenii și oficialitățile prezente s-au prins, conform tradiției, în Hora Unirii, cântând împreună faimoasele versuri ale lui Vasile Alecsandri – Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română, / Să-nvârtim hora frăției, / Pe pământul României!

[arve url=”https://youtu.be/I6PQGmJ_3Fs” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: