11.9 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 13, 2026

FOTO/VIDEO: O mașină a ajuns într-un pârâu, la Ilva Mică! Două fete, transportate la spital

Un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de pompieri, un echipaj SAJ și echipajul de terapie intensivă mobilă au intervenit aseară în localitatea Ilva Mică la un accident rutier. Două fete au ajuns la spital.

În urma accidentului rutier, două victime (14, respectiv 16 ani) au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Una dintre victime prezenta traumatism de coloană cervicală, iar cealaltă traumatism toracic minor. Celelalte două victime au refuzat transportul la spital”, potrivit ISU BN.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din Ilva Mică, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, într-un pârâu.

Ca urmare a accidentului, două pasagere din autoturismul condus de tânăra de 18 ani au fost rănite, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal, urmând stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier„, transmite IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.