15.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 10, 2025

FOTO/VIDEO – Alina Buhai: Avem încă nevoie de ajutorul vostru! Pisicuța cu numărul 20 a ajuns de la Romuli la Bistrița

20 de pisicuțe dintre cele 30 salvate de pompieri din casa mistuită de flăcări în urmă cu două săptămâni la Romuli au ajuns la Bistrița. Alina Buhai, președinta Asociației Salvatorii Sufletelor Nimănui, care s-a implicat în acest caz, face apel la toți cei care doresc să ajute pisicile să contribuie cu donații, mâncare, nisip sau materiale de construcții (pentru o cameră nouă la sanctuar). „Nu ne abandonați și rămâneți alături de noi, vă rugăm” – a transmis aceasta.

20 de pisici au fost salvate până în prezent și aduse la Bistrița de Alina Buhai, președinta Asociației Salvatorii Sufletelor Nimănui, și alți iubitori de animale.

Noi am recuperat 20, dar mai sunt vreo 7. Pisica cu numărul 20 e în stare foarte gravă și are ceva neurologic. Se face tot ce se poate pentru ea. Două au fost adoptate până în prezent, patru sunt internate, 13 sunt disponibile pentru adopție, iar una a murit„, a explicat Alina Buhai pentru Bistrițeanul.ro.

Aceasta spune că încă sunt speriate, având în vedere prin câte au trecut, dar crede cu tărie că în familia potrivită se vor transforma.

„Majoritatea sunt motani. Îi dăm spre adopție castrați, vaccinați și deparazitați. Și doar persoanelor care au răbdare și înțelegere față de ele„, a mai precizat aceasta.

Între timp, Fane, soțul Alinei, a început să construiască și să amenajeze o cameră nouă pentru pisicuțe la sanctuar, însă mai are nevoie de materiale de construcții. De asemenea, cei care doresc pot contribui cu hrană sau nisip pentru pisicuțe, dar și cu donații.

Toate drumurile la Romuli costă. Sunt 130 km dus întors. Vaccinurile și deparazitările costă. Mâncarea și nisipul la fel. Știu că poate deja vă plictisesc cu acest caz, dar vă rog mult nu ne lăsați. Nu putem duce asta singuri, mai ales că toți avem și alte animale în grijă. Cheltuielile sunt mari, sunt 19 pisici în plus, totuși.

Ne puteți ajuta în continuare cu mâncare, nisip sau donații. Sau materiale de construcții rămase și pe care nu le mai folosiți (gresie, adeziv pentru gresie, 5 baxuri de polistiren expandat de 5 cm și 3 baxuri de 10 cm, 5 saci de ciment). În momentul de față ne ajută orice. Donațiile se pot face în conturile BT Pay și Revolut – 0749065009 sau RO64 REVO 0000 1308 1017 5817 – Buhai Anca Alina. Vă mulțumim tuturor celor care ne susțineți”, ne-a mai spus aceasta.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

FOTO: Șapte pisicuțe salvate din incendiul de la Romuli așteaptă să-și găsească o familie iubitoare

FOTO: Trei pisicuțe salvate din incendiul de la Romuli sunt în drum spre Bistrița. Celelalte, împrăștiate prin sat, vor fi recuperate zilele viitoare

VIDEO: Peste 10 pisici au pierit în incendiul de la Romuli, alte 30 au fost salvate de pompieri

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: