10.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 14, 2025

FOTO/VIDEO – Primul concert de romanțe din istoria Liceului de Muzică: Jumătate din sală, cu ochii în lacrimi

Într-o lume atât de grăbită, profesorii și elevii Liceului de Muzică Tudor Jarda ne-au provocat, ieri seară, la un inedit concert. „Nu s-a mai organizat așa ceva în istoria Liceului Tudor Jarda. Decorul semnat de Sanda și Bogdan Platon a fost impresionant. Jumătate din sală plângea la un moment dat…”, a povestit pentru ziarul local Bistrițeanul.ro violonistul Ovidiu Patrașciuc, inițiatorul acestui demers.

Răscolitor concert de romanțe, ieri seară, în sala festivă a Liceului „Tudor Jarda”. Elevii și profesorii de aici ne-au provocat să lăsăm romanțele româneștine poarte blând și tandru, ca o adiere de seară, peste amintiri. 

Concertul de romanțe a fost ideea profesorului Ovidiu Patrașciuc, care a adunat în jurul său alți profesori și elevi, într-un concert interdisciplinar”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro directoarea Raluca Mărginean.

Bunica mea cânta în casă romanțe, când eram copil. Mi-o amintesc și acum cântând Romanța crizantemelor. A avut o soartă dramatică: a făcut liceul într-o mănăstire, alături de niște măicuțe. În paralel a învățat să cânte la pian și visa să urmeze Conservatorul.

Din nefericire tatăl ei, șeful gării din Simeria, pe atunci, a murit brusc. Atunci a fost nevoită și bunica mea să renunțe la cariera de muzician. A trebuit să ajute în casă, familia s-a trezit brusc fără un venit de șef e gară. În anii 1930 – 40 – era consistent. Bunica mea s-a stins în 2009, dar apetitul pentru romanțe mi-a rămas în suflet. Îl simțeam și când eram copil. La țară mi se părea că aud armoniile astea de undeva din fundul grădinilor… Apoi am aflat că cealaltă bunică – mama tatălui meu – era fan Ileana Sărăroiu. Nu rata nicio edițiue din Festivalul Crizantema de aur a povestit pentru Bistrițeanul.ro profesorul Ovidiu Patrașciuc. 

Ovidiu Patrașciuc a mai explicat pentru Bistrițeanul.ro că muzicienii din familia Cigu l-au abordat la un moment dat, invitându-l să facă parte din orchestra Festivalului de romanțe Crizantema de Aur.

Se întâmpla prin 2015. Eram profesor deja din 2003. Deci am bifat vreo nouă ani de festival de romanțe. Și peste 30 de spectacole în direct la TVR, în orchestra festivalului.

Și Maria Lăpușan, fosta noastră elevă, membră în Orchestra Jam, ieri seară, are peste 20-25 de prezențe și transmisiuni în direct la TVR, în diferite concerte de romanțe. Am fost și la Festivalul Ioana Radu, la Craiova”, a mai explicat violonistul. 

Tinerii, elevii noștri, nu au prins momentele de aur al romanțelor. Dar i-am învățat și pe ei să asculte și să cânte acest gen de nișă 100% românesc.

Cred că este contagios de bună energia romanțelor. După ce le asculți o dată, te contaminezi… Ești virusat. I-am dus și pe elevi la concertele de romanțe pe care le-am mai prins la Bistrița. Când au văzut că se înfioară de la două armonii, nu s-au mai lăsat de romanțe…

Ieri, la concertul de romanțe, jumătate de sală era cu ochii în lacrimi. Și prima era mama mea, și ea îndrăgostită de romanțe…

Ovidiu Patrașciuc ne-a mărturisit că a pregătit spectacolul mai bine de o lună de zile. A scris partiturile, a ales cu grijă piesele pentru soliști. În așa fel încât romanțele să se potrivească fiecărei voci, fiecărui temperament.

Am stat de vorbă și cu profesorul Mihai Berchi – un alt membru al orchestrei JAM de la „Tudor Jarda”, contrabasist în orchestra Operei Române din Cluj de 12 ani.

Genul liric al romanțelor are un spirit aparte. M-am familiarizat cu genul liric. Dar ce se întâmplă cu romanțele este aproape dumnezeiesc.

Aș vrea să transmit fiecărui elev de-al meu emoția și starea pe care o simt eu.

Cred că sunt aproape 8 ani de când colaborez cu trupa JAM. Și fiecare moment scenic a fost uimitor. E greu de transpus în cuvinte emoția unor romanțe. Când l-am ascultat pe Aurelian Filip interpretând romanța Mama – pur și simplu mi-au dat lacrimile. Am început să plâng acolo, pe scenă, în timp ce cântam…”, ne-a mărturisit Mihai Berchi.

Decorurile au fost realizate de Doris și Bogdan Platon. Doris este profesoară de Educație Plastică la Liceul Tudor Jarda.

Soliști au fost profesori, elevi sau foști elevi ai liceului care sunt acum profesori – cum este Aurelian Filip. Au fost implicați în concert și actuali elevi precum Adela Ursa, Jasmine Sabo, Andrei Mileșan și Patrick Sâmboan.

Concertul de romanțe a fost completat de profesorii de canto Aurelian Filip, Bianca Vasile, Ioana Popa și Roxana Costeanu. 

Mini-orchestra Jam este formată din trei membri statutari – profesorii Ovidiu Patrasciuc, Mihai Berchi și Răzvan Vasile. De la un an la altul, ceilalți membri ai mini-orchestrei Jam variază în funcție de elevii care termină sau care se întorc la noi. În acest an, la concertul de romanțe, orchestra Jam i-a avut în componență și pe elevii Lucas Salanță, Bogdan Andreieș, Dragoș Popa și Maria Lăpușan, fostă elevă de-a noastră care este profesoară de vioară în privat.

Referitor la atmosferă, în general proiectele noastre sunt proiecte de echipă. Dar parcă de data asta s-au aliniat astrele și ne-am înțeles toți perfect. Am avut încredere în ei și i-am lăsat să-și organizeze activitatea cum consideră.

Urmează, pentru Liceul de Muzică Tudor Jarda, tradiționalul concert de Crăciun – în acest an programat pentru 17 decembrie, la Palatul Culturii.

Ar fi ultimul din seria concertelor pe care le organizăm anual, pe lângă concertul omagial Tudor Jarda, concursul național Sigismund Toduță și concertul din finalul anului școlar”, a completat prof. Raluca Mărginean.

Romanța mea târzie s-a intitulat concertul organizat în premieră la Liceul Tudor Jarda.

Sub decoruri ce par desprinse dintr-o poveste veți fi învăluiți de acorduri calde, versuri pline de sensibilitate și o atmosferă ce amintește de seratele boeme de altădată. Fiecare romanță va fi o poveste, fiecare notă – o mângâiere în suflet…”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – Performanța, recunoscută: Alin Ioaneș și ROMBAT, premiați la Automotive Today Awards!

Compania ROMBAT a obținut o dublă recunoaștere prestigioasă în cadrul galei Automotive Today Awards 2025, organizată...

BCVO Logistics angajează Manageri de zonă, restaurantul Numa’ Bun caută Casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița

BCVO Logistics angajează manageri de zonă / planificatori transport! Restaurantul fast-food Numa’ Bun caută preparatori sandwich-uri / burgeri și casier! Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Fan Courier și Clinica Sanovil. Se caută economist, jurist, psiholog, infirmieră, asistent șef șantier și inginer instalații. Oferta completă - mai jos:

Profesioniștii de la WAXUS Imobiliare sunt alături de tine, de la prima idee de a-ți cumpăra un imobil, până devine proprietatea ta

WAXUS Imobiliare a ajuns și la Bistrița. Cu o experiență de câțiva ani în piața imobiliară,...