16.7 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

FOTO/VIDEO – Șase noi cetățeni de onoare în Bistrița-Năsăud: „O onoare și o bucurie…”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a acordat în această dimineață șase noi titluri de Cetățean de Onoare al județului. Cei care au primit distincția sunt președinții unor consilii județene din Germania, Polonia, Ungaria, Israel și Republica Moldova.

Într-o atmosferă festivă, Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a acordat astăzi șase noi titluri de cetățeni de onoare ai județului. Ceremonia s-a desfășurat la Hotelul Coroana de Aur.

Distincțiile au fost acordate „pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud pe plan internațional”.

Este un prilej de celebrare a solidarității și a colaborării între națiuni. Un moment în care ne amintim că indiferent de granițe sau diferențe culturale, suntem uniți în aspirația comună pentru un viitor mai bun și mai prosper pentru comunitățile noastre.

Vă felicit pentru realizările voastre și pentru această frumoasă colaborare. Vă mulțumesc pentru că ați accepta invitația de a face parte din cel mai frumos loc din România: județul Bistrița-Năsăud – Poarta Transilvaniei”, a precizat Emil Radu Moldovan. 

Acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud – președinților de consilii județene partenere din străinătate este o onoare și o bucurie.

Viața nu este doar despre ceea ceprimești, ci și despre ceea ce oferi. Iar cei pe care îi onorăm astăzi au oferit comunităților din care fac parte încrederea că binele oamenilor poate ajunge de la speranță la realitate. Fiecare laureat a excelat în administrație. Fiecare laureat are meritul de a aduce cu sine o poveste de viață și realizări notabile”, a afirmat prefectul Teofil Cioarbă.

Prefectul a susținut discursul de laudatio pentru Antje Hochwind-Schneider (președinte Consiliul Județean Kyffhäuser, Germania), care nu a putut fi prezentă la ceremonie. 

Despre Josef Wojcieck Tomal, președintele Consiliului Județean Myślenice din Polonia, a vorbit primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.

Deși activitatea domniei sale nu s-a desfășurat în județul Bistrița-Năsăud, sprijinul pe care l-a acordat acestui parteneriat și calitatea auto-asumată de ambasador al județului Bistrița-Năsăud în lume a crescut vizibilitatea județului, contribuind la promovarea acestuia.

Jósef Wojcieck Tomal a contribuit la crearea unei puternice legături între județul Bistrița-Năsăud și județul Myślenice prin schimburi de experiență, muncă, obiective comune și dorința de a implementa proiecte inovative, pentru a dezvolta, în bine, nivelul de trai al locuitorilor celor două județe.

A sprijinit artiștii, dar și mediul de afaceri, învățământul dar și grupurile de acțiune locală.

Administrația și oamenii de afaceri din județul Myślenice, au acordat consultanță și asistență companiilor din Bistrița-Năsăud în domeniul atragerii de fonduri europene, al managementului deșeurilor, dar și al infrastructurii de apă și apă uzată”, argumentează inițiatorii proiectului. 

Alte cinci personalități au primit astăzi titlul de Cetățean de onoare al județului BN, „în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția importantă la promovarea valorilor românești, a respectului reciproc, a prețuirii valorilor fundamentale universale și pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud pe plan internațional”.

Ceilalți președinți de consilii județene care au fost distinși cu titlul de Cetățean al Județului Bistrița-Năsăud sunt: 

Heiko Kärger (președintele Consiliul Județean Mecklenburgische Seenplatte, Germania): 

Doron Shidlov (președintele Consiliul Regional Brenner, Israel), a povestit emoționat despre războiul care a afectat inclusiv regiunea Brenner.

Ne-am trezit sâmbătă la 6:30 a.m. pe 7 octombrie, cu un baraj de rachete care au aterizat în districtul meu, infiltrarea pe teritoriul israelian, violarea femeilor și uciderea a 1200 de locuitori ai țării.

Din păcate, războiul continuă, provocând distrugeri și pierderi… Starea luptelor nu a cruțat consiliul și locuitorii mei. Șase locuitori ai consiliului au fost uciși, doisprezece absolvenți ai liceului regional au fost uciși… Tineri, frumoși și nevinovați.

În vremuri de război sau de criză, o autoritate locală joacă un rol esențial în asigurarea siguranței, bunăstării și sprijinului locuitorilor săi. Provocările sunt enorme și necesită acțiuni rapide, coordonare și gestionare a resurselor pentru a răspunde în mod eficient nevoilor comunității. De la izbucnirea războiului, m-am confruntat cu numeroase provocări semnificative în gestionarea consiliului în timpul unei crize, deoarece ne aflăm la mai puțin de 40 km de granița cu luptele din Gaza”, a mai spus Doron Shidlov.

Oxana Albu (președinte Raion Glodeni, Republica Moldova):

Oszkar Sesztak (președintele Consiliului Județean Sabolcs-Szatmar-Bereg) a mulțumi personal pentru salvarea frescei din Jelna, una dintre cele patru exemplare realizate după fresca  aparținând celebrului Giotto. 

Biserica ce găzduiește una dintre cele 4 copii din lume după capodopera pictorului Giotto, reparată cu țârâita

Titlul reprezintă o distincţie onorifică, pentru recunoaşterea meritelor, cinstirea şi onorarea personalităţilor marcante, care au activat şi excelat în diferite domenii – promovând judeţul Bistriţa-Năsăud pe plan naţional şi/sau internaţional.

Titlul de „Cetăţean de Onoare al Judeţului Bistrița-Năsăud” este cea mai înaltă distincţie conferită de Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud unor persoane fizice române sau străine, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, în semn de apreciere şi recunoaştere a carierelor de excelenţă, a unor fapte, acte şi performanţe notabile.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.