10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Gabi Balint, dispus să se implice în revitalizarea sportului bistrițean. În ce condiții:

Prezent la Bistrițeanul LIVE, fostul campion Gabi Balint a vorbit despre planurile sale de viitor, dar și despre fotbal, sportul care l-a „urmărit” întreaga viață. Acesta a precizat că este dispus să se implice în revitalizarea fotbalului bistrițean, însă doar în anumite condiții:

Gabi Balint este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de fotbal din România. A început la Gloria Bistrița, iar în 1979 a ajuns la Steaua, unde a petrecut nu mai puțin de 10 sezoane. Aici a reușit să obțină 5 titluri de campion, 3 cupe ale României, cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. În 1989 era transferat cu un milion de euro la Burgos, de unde s-a retras în 1992.

Drumul spre antrenorat a venit natural. A început în 1999, la Sportul Studențesc, în 2001 a ajuns secundul lui Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi la echipa națională a României, iar în 2002 a ajuns la Sheriff Tiraspol, în Republica Moldova. 8 ani mai târziu, Balint a fost numit selecționerul Republicii Moldova, unde a bifat 17 partide.

De 3 ani, Gabi Balint s-a retras încet, încet spre locurile natale, unde și-a amenajat un adevărat colț de rai. Spune că vrea să trăiască liniștit, în căsuța lui săsească de 120 de ani de la Crainimăt, pe care a reabilitat-o.

Prezent la Bistrițeanul Live, Gabi Balint a vorbit despre planurile sale de viitor, despre viața sa, dar și despre fotbal. Întrebat dacă nu vrea să se implice în fotblul bistrițean, Balint a precizat:

„În primul rând, pe mine nu m-a consultat nimeni niciodată din Bistrița, dacă aș vrea să mă implic sau nu. E adevărat că am fost la București și abia în ultimii trei ani m-am retras aici. Odată trebuie să ți se propună, în al doilea rând trebuie să fie un proiect, trebuie să fie cineva care își dorește pe termen meniu, lung, nu peste noapte, hai că băgăm niște bani, promovăm, facem, eu cred că trebuie plecat de la o bază materială bună și apoi făcut un proiect cu o academie de fotbal, așa cum a făcut și Hagi și se pot face lucruri în fotbal și aici. Atâta timp cât nu vine cineva care să aibă un proiect sau să își dorească să construim un proiect și să vedem că avem resurse să îl lucrăm, o bază materială cu stadion, cu teren, cu teren de antrenament, cu tot ce trebuie pentru fotbal, până atunci, n-am ce să mă implic”.

Dacă toate aceste condiții ar fi îndeplinite, Gabi Balint spune că s-ar implica cu drag în revitalizarea fotbalului bistrițean.

Emisiunea o puteți urmări AICI.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.