19.5 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Gălățeanul ce a făcut praf mai multe mașini în zona Han, după gratii! Ce au mai descoperit oamenii legii:

Un gălățean a făcut praf câteva mașini în zona Han, după ce s-a urcat la volan, deși era băut și nici nu deținea permis de conducere. Ceea ce au mai descoperit polițiștii au determinat instanța să-l trimită 30 de zile după gratii.

Un tânăr de 21 de ani din Tecuci, județul Galați, s-a urcat la volanul unei mașini și a condus, beat fiind și neavând permis de conducere.

În prima fază, oamenii legii i-au întocmit dosar penal și l-au amendat pentru încălcarea ordonanțelor Militare.

FOTO – Peripețiile penale ale unui gălățean, la Bistrița. Cât l-au costat aventurile nocturne:

 

În urma extinderii cercetărilor însă, polițiștii au mai descoperit alte infracțiuni. Așa că instanța l-a trimis după gratii pentru 30 de zile.

„La data de 14 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din Tecuci, județul Galați, cercetat pentru conducere cu alcoolemie, conducere fără permis și furt în scop de folosință. În aceeași zi, a fost prezentat Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Din cercetările și verificările efectuate în dosarul penal întocmit la data de 13 aprilie, de către polițiștii Biroului Rutier, a reieșit faptul că acesta, profitând de faptul că îl cunoștea pe proprietarul autoturismului, i-ar fi solicitat cheile pentru a-și pune la încărcat telefonul. Ulterior, deși nu avea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului, a condus autoturismul respectiv pe o stradă din Bistrița, a acroșat mai mulți stâlpi de separare a sensurilor de mers, după care a lovit trei autoturisme parcate. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier Bistrița”, explică reprezentanții IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: