32.3 C
Bistrița
marți, august 11, 2026

Gesturile de altruism fără margini continuă: Familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală a spus „DA” donării de organe!

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a avut loc o nouă intervenție chirurgicală de prelevare de organe, în urma gestului altruist al unei familii care a fost de acord să doneze organele unui bărbat de 71 de ani, aflat în moarte cerebrală, căruia i-a fost prelevat ficatul.

După ce într-o singură săptămână, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, au avut loc două intervenții de prelevare a organelor în urma acordului de donare din partea familiei a două persoane aflate în moarte cerebrală, săptămâna începe cu încă un gest de generozitate și altruism.

Donatorul a fost un bărbat în vârstă de 71 de ani, aflat în moarte cerebrală, de la care a fost prelevat ficatul.

„Intervenția s-a desfășurat cu implicarea unei echipe multidisciplinare de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca și de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, formată din: medicii clujeni dr. Bocșe Horea, dr. Brana Mariana, dr. Dușe Adrian (chirurgie generală), alături de echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița formată din medicii ATI dr. Lehaci Daniel, dr. Cechină Elena și asistenții medicali Olar Ionela, Cătinean Sorina, Nedelescu Tabita, Conea Rodica din cadrul ATI, împreună cu asistenții instrumentari Kertes Elisabeta și Tere Ioan”, precizează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Mai puteți citi pe acest subiect:

GENEROZITATE: A doua prelevare de organe la Spitalul de Urgență Bistrița în mai puțin de o săptămână

Generozitate fără margini la Spitalul Județean de Urgență Bistrița! Un bărbat aflat în moarte cerebrală a salvat alte vieți cu organele sale

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.