14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

GRAV: Din poziția de secretar de stat la Justiție, Diana Morar ne amenință cu închisoarea

Derapaj grav al liberalei Diana Morar, ajunsă secretar de stat în Ministerul Justiției. Supărată pe un material de opinie apărut în Bistrițeanul.ro, distinsa își permite într-o postare pe Facebook să ne amenințe cu articolul 404 din Codul Penal. Consideră, după cunoștiințele sale juridice, că am încălcat prevederile articolului 404 din Codul Penal prin cele publicate. Și că astfel am pus în pericol… „siguranța națională”, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, „în regim agravant pe perioada stării de urgență”. Doamna Morar, sunteți bine? Cu Justiția, cu Codul Penal?

Editorialul Dolha, URGENT, DEMISIA! De mână cu Diana Morar și secretarul Andrei Baciu! Ați zădărnicit combaterea bolilor în Bistrița-Năsăud! este textul publicat în Bistrițeanul.ro, care a scos-o din minți pe liberala Diana Morar, ajunsă secretar de stat în Ministerul Justiției.

Numirea ei a provocat la sfârșitul anului trecut valuri în presă, după ce s-a aflat că este fiica unui fost ofițer de securitate din dosarul lui Nicolae Steinhardt, uimind opinia publică și cu impresionanta sa avere, printre care și 12 case.

Într-o postare pe Facebook, Diana Morar nu lămurește deloc situația expusă în Bistrițeanul.ro. Dar își plânge de milă pentru sacrificiul făcut pentru țară și popor și pentru „primul Paște în acest an” petrecut fără cei doi copii alături. Nu uită să arunce, în treacăt, și faptul că s-a sacrificat și le-a cumpărat teste COVID „săracilor”, din salariul ei de la Ministerul Justiției.

Îi atragem atenția „secretarei” de stat că prin reproșul său nu a făcut decât o demonstrație clară: sistemul politic din care face parte nu a fost și nu este în stare să asigure instituțiilor resursele necesare pentru testarea populației. Tot sistemul de sănătate stă practic la mila sponsorilor și a societății civile, care suplinesc prin donații ceea ce ar trebui asigurat de la bugetul de stat.

Un stat funcțional, corect, nu ar avea nevoie de donații, nici chiar din salariul unui ministru secretar de stat, plătit pentru cu totul alte treburi.

Dar derapajul grav al Dianei Morar – amenințător la adresa redacției Bistriteanul.ro – apare spre finalul postării. Acolo, pentru o corectă indimidare, avocata proptită politic în demnitatea de secretar de stat în Ministerul Justiției face următoarele afirmații:

„În privința propagării în spațiul public a unor informații de tip fake news, reamintesc faptul ca în contextul Covid, comunicarea de informații false se subscrie infracțiunii prevăzute de Art. 404 Cod penal, pedepsită în regim agravant pe perioada stării de urgență„.

Ce spune articolul 404 din Codul Penal, invocat de Morar?

„Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

În opinia avocatei, prin publicarea unui articol de opinie – în care demascam jocul politic care a dus la întârzierea cu aproape două săptămâni a avizului tehnic pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița – am pus în pericol securitatea națională. Așa că am merita să fim pedepsiți „în regim agravant pe perioada stării de urgență”. 

Finalul postării este și el absolut halucinant! Un demers jurnalistic în interesul Spitalului Județean de Urgență Bistrița – unde lucrează 1400 de cadre medicale și sunt tratați 1000 de pacienți și pentru care testarea pentru COVID-19 este vitală – a fost caracterizat drept „interes personal”:

„Îndemn pe cei care, în considerarea exclusivă a intereselor personale, acționează în nesocotirea dispozițiilor legale, să urmeze linia dreaptă, în conformitate cu deontologia profesională care îi obligă!”

Diana Morar a fost invitată aseară în studioul Bistriteanul.ro LIVE, pentru a lămuri situația acreditării întârziate a Spitalului Județean de Urgență Bistrița (două săptămâni), într-o stare de urgență națională, dar și acuzele care i-au fost aduse în Bistrițeanul.ro.

Însă Diana Morar a evitat o discuție clară, punctuală, pe acest subiect. A preferat să deturneze atenția celor care urmăreau emisiunea printr-un atac la moderator. Folosind un ton agresiv, ca de la boier la sclav, Diana Morar insista să i se răspundă: de ce la postarea în care amenința cu închisoarea jurnaliștii din Bistriteanul.ro au fost postate link-uri către articole care duceau spre legătura sa cu securitatea.

Simplu. A avut un comportament securistic, atunci când a cerut închisoare, pe condiții agravante din starea de urgență (dublul pedepsei), pentru că nu i-a plăcut un material de opinie.

Delictul de opinie era taxat în alte vremuri, chiar de Securitate. Ați prins legătura, doamna secretar de stat de la Justiție?!

Emisiunea poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/3009009569159254/

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.