3.1 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

GRAV: Provocarea de pe internet face victime și printre copiii din Bistrița

Doi elevi de 14 ani au ajuns zilele acestea la UPU Bistrița după ce au dat curs unei provocări de pe TikTok, cunoscută sub numele de Superman Challenge.

La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși vineri, 29 noiembrie, doi minori din clasele a VIII-a de la două unități de învățământ din municipiul Bistrița, prezentând fracturi osoase la membrele superioare.

Este vorba despre un băiat de 14 ani din localitatea componentă Sigmir a municipiului Bistrița, diagnosticat cu traumatism cu fractură la antebrațul stâng, și despre un băiat de aceeași vârstă, din Bistrița, având traumatism cu fractură la nivelul umărului stâng.

În ambele cazuri, fracturile au fost imobilizate, minorii fiind externați cu indicație de consult de ortopedie pediatrică„, spune Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Superman Challenge este o provocare de pe TikTok, dar s-a dovedit a fi periculoasă pentru copiii care o practică.

Adolescenții se aruncă cu mâna întinsă în sus, mimând zborul eroului Superman, așteptând ca prietenii lor să îi prindă. Însă aceștia sunt lăsați să cadă, lovind podeaua și suferind răni grave.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: